Despre pomenirea răposaților

Pornesc acest articol de la o dezbatere pe internet. Un „Aprinzator de felinare” îmi scrie. Să pomenim răposații noștri... aceasta ajuta la ceva ? daca a înjurat, a scuipat , a suduit pe D-zeu, si nu sa pocait, a ajuns in Locuinta Mortilor, in iad, crede-ti ca m-ai are vreun rost pomenirea ?
Evident că i-am răspuns simplu cu porunca a 5-a din Decalog: Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământ. În replică îmi răspunde: cinstire... nu pomenire. sunt lucruri diferite...
Nu am mai răspuns, că cu ei e pierdere de timp, nervi și în consecință de sănătate. Dar am multe a spune. Așa că eu rămân cu Biserica mea, iar el cu rătăcirea lui. Dar pentru voi, vă expun un articol la temă.


Cum poate cineva să scoată pe altul din iad, de vreme ce este scris: Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine. Și în iad cine Te va lăuda pe Tine? (Ps. 6, 5 ).

Da, se poate mântui cineva și din iad, dar nu prind suferințele purgatoriului – cum spun romano-catolicii – , ci prin Jertfa Răscumpărării, care s-a făcut pentru vii și pentru morți. Căci Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, după cum scrie: Eu omor și înviez, Eu rănesc și Eu tămăduiesc ( Deut. 32, 39, Cântarea a doua a lui Moise, v. 57 ). Și iarăși: Domnul omoară și învie; El coboară la Iad și iarăși scoate ( I Regi 2, 6; Psalmul 48, 16; Romani 14, 9; I Corinteni 15, 19; I Timotei 2, 6; Evrei 11, 19; I Ioan 2, 2; Apocalipsa 1, 18 ).

Puterea și iertarea lui Dumnezeu, Care împlinește <> vom cere de la El ( Marcu 11, 24; Ioan 14, 13 ), sunt fără margini, iar bunătatea Lui este atât de mare, că numai El poate schimba osânda veșnică a omului. Așadar Biserica se roagă numai lui Dumnezeu, ca El să scoată din iad pe cei osândiți, și nădăjduiește tare la mila Lui și la atotputernicia Lui.

Noi știm că Dumnezeu ne cere să iubim pe semenii noștri și privește cu plăcere la această iubire a noastră. Nu este faptă mai mare ca iubirea, și din iubire noi ne rugăm pentru alții.

Rugăciunea Bisericii găsește cu atât mai mare ascultare la Dumnezeu, cu cât în rugăciunea ei se împletesc glasurile sfinților din cer cu ale credincioșilor de pe pământ și cu însuși glasul Maicii Domnului. Biserica este într-o nesfârșită rugăciune pentru mădularele sale: pentru noi toți se roagă îngerii și apostolii, mucenicii si patriarhii și, mai presus de toți, Maica Domnului nostru Iisus Hristos – și această sfântă unire este viața Bisericii.

Însuși Mântuitorul ne adeverește că nu va trece cu vederea rugăciunile noastre, mai ales când pe acestea le facem din iubire către aproapele nostru. El Însuși zice: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea ( Marcu 11, 24 ); așadar rugăciunea pentru morți este nu numai un semn și o întărire a iubirii, ci și o probă a credinței noastre, căci tot Mântuitorul a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede ( Marcu 9, 23 ).

din cartea „Călăuză în credința ortodoxă” arhimandrit CLEOPA ILIE