19 septembrie 2019

Pildă: firea șarpelui, firea omului


Un om găsește un șarpe pe moarte arzând într-un foc. Decide să îl scoată de acolo, dar când o face, șarpele îl mușcă.
Din cauza durerii, omul scapă iar șarpele și acesta cade înapoi în foc. Bărbatul încearcă din nou să-l scoată din foc şi este încă o dată mușcat.
Între timp un bărbat care trecea prin zonă se apropie şi îi spune:
– Scuză-mă, dar ești încăpățânat! Nu înțelegi că de fiecare dată când încerci să-l scoți din foc, te va mușca?
Bărbatul îi răspunde:
– natura șarpelui este să muște, iar a mea este să ajut. Lucrurile acestea nu se vor schimba niciodată.
Astfel, cu ajutorul unui toiag, bărbatul scoate șarpele din foc, salvând-i viața.
Nu îți denatura niciodată natura, chiar dacă cineva îți face rău, nu-ți pierde esența umană. Ia-ți doar măsuri de siguranță. Unii persecută fericirea, alții cred în ea.

1 septembrie 2019

Din activitățile parohiale de vară: școală duminicală, ciclism și pelerinaj

Încă de pe băncile Facultății de Teologie îmi făceam strategii misionare în scris, ce activități ar trebuie să facă preotul în parohie, atunci când nu are în mână Liturghierul sau Molitfelnicul, așa încât să poată (a)cuprinde toate generațiile. Așa s-au născut la biserică, încă din primul an al pastorației mele, primele componente: școala duminicală, pelerinajul, etc. Primii ani, doar vara, școala duminicală se desfășura în biserică, cuprinzând mai multe vârste, ca o oră de Religie, deși interactiv, dar totuși ca la școală și un pic academic. Din motiv că