Cuvânt minunat a sfântului Ioan Damaschin (4/17 decembrie), filocalia volumul IV, pagina 162.
|
Cuvânt minunat a sfântului Ioan Damaschin (4/17 decembrie), filocalia volumul IV, pagina 162.
|
Oamenii se tem să vină la Dumnezeu pentru că se cred prea păcătoși.
Urmând a ne împărăși cu Preacuratele Taine, după rugăciunile de seară se citește:
Canonul Sfintei Împărtăşiri
Postul Adormirii Maicii Domnului, deși astăzi pare o rânduială veche și statornică, a avut nevoie de timp pentru a se fixa ca regulă în întreaga Biserică Ortodoxă. În secolul al XII-lea, la Sinodul Constantinopolitan din 1166, Patriarhul Luca Chrisoverghis a propus ca toți credincioșii, nu doar cei care au încălcat Postul Mare, să postească de la 1 până la 14 august. Hotărârea sinodală venea să pună ordine într-o practică variată: până atunci, în preajma Adormirii se ținea un post de o zi, iar cei care nu reușeau să respecte Postul Mare obișnuiau să postească o săptămână înainte de Schimbarea la Față și încă una înainte de praznicul Adormirii.
Canonistul Theodor Balsamon nota că, în acea vreme, exista neclaritate cu privire la durata posturilor de dinaintea Adormirii și a Crăciunului. Deși zilele nu erau menționate în scris, el sublinia necesitatea respectării tradiției nescrise: postul să fie de la 1 august până la sărbătoarea Adormirii, iar pentru Crăciun – de la 15 noiembrie până în ajun.
Simbolul „treflă” (frunza trifoiului) este o blasfemie a cărționarilor îndrăciți asupra Crucii lui Hristos. În tradiția iudaică, „treif” înseamnă necurat. Astfel, simbolul „cruce” (treflă), care batjocorește crucea Domnului, este desemnat cu un cuvânt ce exprimă disprețul evreiesc față de cruce.
Simbolul „pică” batjocorește sulița evanghelică. După cum Domnul a prevestit străpungerea Sa prin gura profetului Zaharia: „vor privi la Cel pe care L-au străpuns”, așa s-a și întâmplat: „unul dintre ostași (Longhin) I-a străpuns coasta cu o suliță”.
Simbolul „cupă” (inimă roșie) batjocorește buretele din Evanghelie (pus pe o trestie), care a atins buzele Mântuitorului. După cum a fost prevestit de Hristos prin gura regelui și profetului David: „mi-au dat fiere spre hrană și, în setea mea, m-au adăpat cu oțet”, așa s-a împlinit: „unul dintre ei a luat un burete, l-a umplut cu oțet, l-a pus pe o trestie și I-a dat să bea”.
Simbolul „romb” (caro) batjocorește cuiele de fier, pătrate și zimțate, cu care au fost pironite mâinile și picioarele Mântuitorului pe lemnul Crucii. După cum Domnul a profețit despre răstignirea Sa prin gura psalmistului David: „străpuns-au mâinile Mele și picioarele Mele”, așa s-a împlinit. Apostolul Toma a spus: „dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”, dar apoi „a crezut, pentru că a văzut”.
Acestea NU sunt sărbători creștine și NU sunt aprobate de Biserică:
Cine a fost Sfântul Ioan? Sfântul Ioan a fost fiul lui Zevedeu și al Salomeei și fratele mai mic al lui Iacov. Amândoi au fost chemați de Hristos de la mrejele pescuitului și au devenit ucenici apropiați ai Domnului.
Mulți oameni spun: „Cred în Dumnezeu”. Dar când îi întrebi cine este acest Dumnezeu și ce înseamnă credința lor în viața de zi cu zi, răspunsurile sunt adesea amestecate cu superstiții, idei populare sau concepții personale, fără legătură cu Evanghelia sau cu Biserica.
Însă creștinismul ne învață clar: nu este suficient să crezi într-o putere superioară sau într-un „dumnezeu” necunoscut. Trebuie să credem în Dumnezeul cel viu, Care S-a descoperit în Sfânta Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să credem în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, care s-a întrupat și ne-a învățat calea mântuirii. Să credem în Duhul Sfânt, care pe toate le desăvârșește.
Nu este greu să admiți existența unei Ființe supreme. Ordinea creației, frumusețea naturii, complexitatea ființei umane sunt dovezi evidente ale unui Creator. Dar această credință nu este suficientă pentru mântuire.
Apostolul Iacov spune: „Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar și demonii cred și se cutremură.” (Iacov 2,19). Așadar, și diavolii cred că Dumnezeu există – dar nu fac voia Lui.
Credința adevărată trebuie să ducă la o viață nouă, trăită în ascultare de Dumnezeu.
Din păcate, mulți din părinți și nași botează mai mult din obișnuință decât din credință. De asemenea, nu știu aproape nimic despre ce se întâmplă prin acestă taină a Botezului. Ce trebuie să facă mai departe?
Răspunsurile la aceste și multe alte întrebări sunt necesare pentru fiecare persoană care dorește să primească Botezul, precum și pentru nașii lor, care își asumă o mare responsabilitate morală, având datoria în fața propriei conștiințe de a fi fideli lui Hristos, mai ales atunci când fac promisiuni (înaintea lui Dumnezeu) în numele copiilor care nu înțeleg nimic.
Este bine și frumos ca toate acestea să cunoască nașii până la primirea acestei sfinte Taine (mari și cerești), precum și pentru cei care se ocupă de activități catehetice și misionare. Pentru că acest eveniment, al Botezului, are loc, atât în Cer, cât și pe pământ.
Pentru că învățătura de credință este cuprinsă în linii generale în Crez, vom încerca să dezvoltăm fiecare articol. (va urma...)
Sfintele Taine sunt în număr de şapte: Botezul, Mirungerea, Pocăinţa, Împărtăşania, Preoţia, Nunta şi Maslul. Acest număr e acela al darurilor Sf. Duh (Isaia 11, 2-3) şi răspunde trebuinţelor duhovniceşti ale omului. „Naşterea duhovnicească” e dată prin Botez, „creşterea”; prin Mirungere, „hrana”; prin Sf. Împărtăşanie; „puterea de a învăţa, sfinţi şi conduce” (Matei 28, 19), prin Hirotonie sau Preoţie; „înnoirea morală”, prin pocăinţă; „sfinţirea şi tăria legăturii căsătoriei”, prin Taina nunţii; „tămăduirea de bolile trupeşti şi sufleteşti, precum şi iertarea păcatelor care le-au cauzat”, prin Maslu.
Sfântul Maslu este Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credinciosului harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi pentru întărirea sufletului.
Eu îi spun penitentului (celui ce se spovedește): că e bine să vii la biserică în fiecare duminică, că numai așa poți câte un pic să crești duhovnicește. Iar el îmi spune, că are radio acasă și ascultă slujbele de acasă.
Îi spun unui corist din strană: trebuie să vii de cu seară la mărturisire, pentru că este mai
mult timp. – Eu nu prea am timp să vin
seara. Nu sunt deprins. Ajung acasă pe întuneric.
Ce alte
blocaje poate să existe în timpul spovedaniei?
Și astfel de
situații sunt destul de frecvente și se întâlnesc nu doar la penitenți, ci
chiar și la cei mai apropiați slujitori ai Bisericii. Fiecare dintre aceste
„blocaje” indică, de fapt, anumite neputințe, frici sau obișnuințe ale
oamenilor. Vom încerca să le sistematizăm, ca să fie mai clar și mai ușor de
abordat când le întâlnim.
Blocaje posibile la spovedanie (și nu numai):
I. Despre înfrânarea pântecelui
Mai întâi, deci, vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotrivește îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor și despre felul și cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinții Părinți.
Aceștia n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtășirii de bucate, nici aceeași măsură pentru toți. Fiindcă nu toți au aceeași tărie și aceeași vârstă; apoi și din pricina slăbiciunii unora sau a unei deprinderi mai gingașe a trupului. Însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare și de săturarea pântecelui.
Postul este înfrânarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti si de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu…
Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este în acelaşi timp, şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.
Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană.
«Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană — zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru ca îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morţi; şi izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului».
1. Dacă dai cu agheasmă în casă, eşti retrograd, dar dacă aprinzi beţişoare tibetane, eşti open minded.
Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea cercetând, rând pe rând, școlile din orașul său, Cezareea, apoi din Bizanț, mergând până și la Atena, cea mai înaltă școală din timpul său. Acolo l-a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazianz, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie.