Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea cercetând, rând pe rând, școlile din orașul său, Cezareea, apoi din Bizanț, mergând până și la Atena, cea mai înaltă școală din timpul său. Acolo l-a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazianz, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie.
1. Icoana – prezența vizibilă a lui Hristos. - Icoana nu este doar o imagine sau un ornament. Este mărturia Întrupării lui Hristos, adevărul că „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1,14). Sfântul Ioan Damaschin (676–749 ) explică limpede că cinstirea adusă icoanei se revarsă asupra Prototipului – adică asupra Celui înfățișat în icoană. Când preotul pășește într-o casă purtând icoana, Hristos Însuși vine în locuința credinciosului, aducând binecuvântare și har. Este o vizită nu doar simbolică, ci o realitate spirituală, prin care casa devine, pentru un timp, o mică biserică, iar familia – o comunitate adunată în rugăciune.
În textele vechi se întâlnește expresia: „Poruncim să fie aduși zece soți…”. Citind-o, îți poți imagina imediat cum un cuceritor crud duce cinci perechi de soți la pedeapsă.
Mai târziu, cuvântul „soți” a început să fie folosit și pentru oameni care erau „uniți prin rudenie, câte doi”. De pildă, doi frați erau numiți soți. De asemenea, și bărbatul cu femeia erau considerați soți.
Astăzi, acest cuvânt este folosit doar cu sensul de bărbat și femeie căsătoriți. Totuși, îl utilizăm din ce în ce mai rar.
Cuvântul „soț” provine din vechile forme slavone și rusești „сѫпрѫгъ”, „супругъ”, care însemnau „pereche de tracțiune, jug”. Rădăcina acestor cuvinte este „jug / înhămare”, adică „dispozitiv pentru înhămarea cailor sau a altor animale de tracțiune”.
Cuvânt derivat este „a conjuga / a cupla” (a uni împreună, a lega).
Concluzionând, putem spune despre soți = ca cei ce duc jugul împreună. Pentru noi, creștinii, putem elogia soții care își duc crucea vieții împreună.
Cu pași repezi trece anul!
