Spovedania elevilor (13-18 ani)

 Mărturisesc Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor sfinților, sfântului înger păzitor al vieții mele și sfinției voastre, părinte, toate păcatele mele de la ultima spovedanie până astăzi:

• Nu slăvesc zilnic pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat și preamărit;

• Rar mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că m-a născut pe lume din părinți ortodocși și m-a luminat prin baia Sfântului Botez, pentru că este un mare dar că Domnul mi-a dat viață, suflet, credință, sănătate și mi-a adăugat anii până astăzi, ca să mă pot pocăi;

• M-am îndoit în credință, citind cărți nepotrivite despre Dumnezeu;

• Am ascultat pe unii profesori care ne spuneau să nu mergem la biserică și să nu citim cărți sfinte, ci să mergem duminica și în timpul liber la distracții, la film, la sport și în excursii;

SPOVEDANIA COPIILOR ÎNTRE 8–12 ANI

 Mărturisesc Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor sfinților, sfântului înger păzitor al vieții mele și sfinției voastre, părinte, toate păcatele mele de la ultima spovedanie până astăzi:

• Fac grăbit, rău și strâmb semnul Sfintei Cruci pe fața mea, supărând pe Dumnezeu;

• Nu fac regulat semnul Sfintei Cruci seara, când mă culc, nici dimineața, când mă trezesc; nici când mă așez la masă, nici când mă scol de la masă; nici când merg la școală sau când trec prin fața sfintei biserici;

• Nu știu pe de rost „Tatăl nostru” și „Crezul”, nici alte rugăciuni pentru copii;

• Nu zic regulat „Tatăl nostru” și alte rugăciuni pentru copii când mă culc, nici când mă scol din somn, nici când mă așez la masă;

Spovedania copiilor mici (6-7 ani)

 Copiii mici, între 6–7 ani, pe care îi aduc părinții la mărturisire, mai ales în sfintele posturi, trebuie să fie primiți de preoți cu multă iubire și bucurie, căci sunt suflete nevinovate. Pe acești copii, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos i-a luat în brațe, zicând: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor” (Matei 19, 14).

Copiii mici pot fi primiți la mărturisire fie singuri, fie însoțiți de mamele lor, dacă sunt bolnavi sau timizi. Ei nu știu deplin ce este bine sau rău. De aceea, preotul trebuie să-i întrebe cu multă grijă, pentru a nu-i sminti, ci pentru a-i zidi sufletește. Pentru ei, spovedania este mai mult o lecție de religie și de catehizare ortodoxă.

După ce preotul îi așază în genunchi și le citește pe scurt rugăciunea de spovedanie, cu față senină și cu cuvinte potrivite, îi binecuvintează pe creștet cu Sfânta Cruce și le adresează următoarele întrebări:

• Cum te cheamă, copile, și câți ani ai?

• Mai ai și alți frați acasă?

• Știi să faci semnul Sfintei Cruci? 

Crezi în Hristos?

Undeva în Siberia se află un mormânt necunoscut a şaizeci şi opt de preoţi, care, se spune, că au fost împuşcaţi în acest fel. I-au așezat pe marginea mormântului și le au pus o întrebare: „Ei bine, popă, crezi în Hristos?” „Cred”, răspundea preotul și cădea în mormânt, împușcat. Și apoi următorul îi lua locul pentru a răspunde: „Cred”. 

O întrebare la care să se gândească ateii: De ce „preoții îmbuibați, necredincioși si ipocriți ” au ales moartea pentru Hristos, și nu geaca de piele a ofițerului NKVD – unde s-au dus cu adevărat, adevărații oportuniști atei cu conștiința distrusă ? 

Preotul Alexei Esipov 

Traducere și adaptare: Nicolae Zagnat 

Pentru toți cei ce judecă preoții!!!

Virtutea credinței

 

Credința este considerată ca virtute, adică ca faptă bună, pentru că noi nu-l vedem pe Dumnezeu (inclusiv lumea duhurilor), dar CREDEM. Virtuțile sunt faptele bune, pentru care Însuși Domnul ne va lauda înaintea îngerilor și a oamenilor: „Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut (Tomo) ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20,9)

Iată versete biblice, selectate despre virtutea credinței:

4 Regi 20,2 Atunci s-a întors Iezechia cu fata la perete şi s-a rugat Domnului, (3)    zicând: "O, Doamne, adu-ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credinţă şi cu inimă dreaptă şi am făcut cele plăcute în ochii Tăi!" Şi a plâns Iezechia tare.

2Par.19, 9         Şi iată ce porunci a dat el acestora: "Aşa să lucraţi, în frica Domnului, cu credinţă şi cu inimă curată!

Cine a fost sfântul Vasile cel Mare (cu video tematice)

Acest între sfinți, Părintele nostru Vasilie cel Mare a trăit între anii 330–379, în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și înstăriți, Emilia și Vasilie, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate.

Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea cercetând, rând pe rând, școlile din orașul său, Cezareea, apoi din Bizanț, mergând până și la Atena, cea mai înaltă școală din timpul său. Acolo l-a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazianz, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie.

De ce umblă preotul cu icoana prin parohie?

 În Biserica Ortodoxă, tradiția ca preotul să umble cu icoana prin parohie nu este un simplu obicei popular sau un act formal, ci o lucrare liturgică, pentru că preotul are epitrahil. Ea ne arată că Dumnezeu nu rămâne departe de om, ci vine în întâmpinarea lui, intră în viața sa și o sfințește prin har.

1. Icoana – prezența vizibilă a lui Hristos. - Icoana nu este doar o imagine sau un ornament. Este mărturia Întrupării lui Hristos, adevărul că „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1,14). Sfântul Ioan Damaschin (676–749 ) explică limpede că cinstirea adusă icoanei se revarsă asupra Prototipului – adică asupra Celui înfățișat în icoană. Când preotul pășește într-o casă purtând icoana, Hristos Însuși vine în locuința credinciosului, aducând binecuvântare și har. Este o vizită nu doar simbolică, ci o realitate spirituală, prin care casa devine, pentru un timp, o mică biserică, iar familia – o comunitate adunată în rugăciune.