SPOVEDANIA TINERILOR CARE DORESC SĂ SE FACĂ PREOȚI SAU SĂ INTRE ÎN VIAȚA MONAHALĂ

Mărturisesc înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Fecioare Maria, tuturor sfinților și înaintea sfinției voastre, părintele meu duhovnicesc, toate gândurile și dorințele inimii mele pe care le port în suflet și rog pe Milostivul Dumnezeu să vă lumineze prin Duhul Sfânt, ca să mă învățați ce să fac în viață, căci sunt hotărât să urmez lui Hristos și să slujesc Biserica.

Mai întâi vă mărturisesc că am primit de la părinți o frumoasă educație religioasă și simt în mine multă bucurie și pace sufletească. De mic iubesc pe Dumnezeu și mă simt chemat să-I slujesc toată viața mea.

Iubesc mult Biserica, rugăciunea, sfintele slujbe, citirea cărților sfinte și îmi este drag să aud vorbindu-se despre Dumnezeu.

De asemenea, iubesc mult liniștea, singurătatea, tăcerea, mănăstirile și viața curată în Hristos și aș dori să le urmez până la moarte, dar nu știu cum anume.

Un glas de taină mă îndeamnă să merg la seminar, la Facultatea de Teologie, să învăț cuvântul lui Dumnezeu și să mă fac preot. 

Doresc mult să fiu preot bun, să fac misiune ortodoxă cu copiii și credincioșii, să duc viață duhovnicească, să vorbesc tuturor de Hristos, să călăuzesc multe suflete la Dumnezeu și să-mi dăruiesc toată viața în slujba Bisericii.

Alt gând mă îndeamnă să părăsesc lumea, să mă retrag în munți, la o mănăstire sau un schit, și să mă rog neîncetat lui Hristos, cu smerenie și lacrimi, pentru iertarea păcatelor mele și pentru toată lumea.

Dar sunt cuprins de îndoială, că nu știu pe ce cale să merg. Care este mai de folos pentru mântuirea sufletului meu – preoția sau călugăria?

Sunt cuprins și de frică, pentru că atât preoția, cât și viața călugărească sunt grele pentru mine, căci cer jertfă totală, și nu știu dacă am chemare pentru ele, deși le iubesc pe amândouă.

Mă tem, de asemenea, căci sunt păcătos, rău, neascultător și mândru; nu mă simt vrednic de preoție, fiind slab, fricos și lipsit de bărbăție, iar părinții nu mă lasă. Apoi am și unele păcate trupești din tinerețe, care mă fac să mă socotesc nevrednic de harul preoției și nu știu ce să fac.

De aceea, vă rog, părintele meu duhovnicesc, să mă cercetați după Sfintele Canoane, să mă călăuziți spre Hristos și să mă învățați pe ce cale să merg, cum să slujesc mai cu folos lui Dumnezeu și Bisericii Sale și ce să aleg mai mult: teologia și preoția misionară sau viața retrasă monahală, pentru a mă ruga mai mult pentru mine și pentru lume.

Vă mărturisesc, de asemenea, că mai am un coleg care vrea să meargă cu mine la Teologie sau în viața monahală, fiind foarte hotărât. Însă nu știu dacă are voie, căci părinții lui trăiesc în concubinaj, tatăl este bețiv și înjură cele sfinte, mama nu merge la biserică și nici nu se spovedește, iar colegul meu a căzut în păcate trupești în tinerețe și, deși s-a mărturisit la duhovnic, nu știe ce cale să urmeze.