-
Nu slăvesc zilnic pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat și preamărit;
-
Rar mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că m-a născut pe lume din părinți ortodocși și m-a luminat prin baia Sfântului Botez, pentru că este un mare dar că Domnul mi-a dat viață, suflet, credință, sănătate și mi-a adăugat anii până astăzi, ca să mă pot pocăi;
-
M-am îndoit în credință, citind cărți nepotrivite despre Dumnezeu;
-
Am ascultat pe unii profesori care ne spuneau să nu mergem la biserică și să nu citim cărți sfinte, ci să mergem duminica și în timpul liber la distracții, la film, la sport și în excursii;
-
M-am smintit de părinții mei și de colegii care vorbeau de rău pe Dumnezeu și am slăbit în credință;
-
Am vorbit cu elevi care grăiesc de rău Biserica, preoții, Crucea, icoanele și pe Maica Domnului și am zis că și religia lor este bună;
-
Am fost chemat de colegi la adunări lor de rugăciune și mi-a plăcut cum cântă și se roagă;
-
Am primit de la colegi și de la oameni de pe stradă cărți fără învățătura dreaptă, le-am dus acasă și le-am citit, socotind că sunt bune;
Am primit daruri la școală, pe stradă și chiar acasă de la oameni sectari, precum și haine, bani și mâncare, și am zis că ei sunt mai credincioși decât ortodocșii;
-
Am auzit pe tata înjurând de cele sfinte și m-am învățat să înjur și eu de lucruri sfinte, supărând pe Dumnezeu;
-
M-am împrietenit cu colegi răi care înjură, fumează, fură și păcătuiesc cu fete / băieți, trăiesc necuviincios, făcând și eu asemenea;
-
Am furat de la colegi, de la părinți și bunici bani, mâncare, haine, cărți, țigări și unele obiecte scumpe, fără a le mai da înapoi;
-
Nu mă rog regulat dimineața și seara din cartea de rugăciuni, nici nu fac metanii, sau fac doar câteva la îndemnul mamei;
-
Nu știu pe de rost rugăciunile începătoare – „Împărate ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, „Preasfântă Treime”, „Tatăl nostru” – și nu mă stărui să le învăț;
Nu știu pe de rost „Crezul”, „Psalmul 50”, „Cuvine-se cu adevărat”, rugăciunile de seară etc., nici nu mă silesc să le învăț, deși preotul, mama și bunica mă îndeamnă;
-
Mă așez la masă fără rugăciune și fără să fac semnul Sfintei Cruci și nu mulțumesc lui Dumnezeu;
-
Nu am carte de rugăciuni și nu citesc nicio rugăciune din cărțile sfinte, chiar dacă mama și preotul mă îndeamnă;
-
Nu citesc nici alte cărți de rugăciuni și de învățătură creștină ortodoxă, ci mă duc în timpul liber la plimbare, la cinema, la stadion, la distracții sau stau la televizor;
-
Nu merg duminica la biserică să ascult Sfânta Liturghie și să mă rog lui Dumnezeu pentru mine și părinții mei;
-
Nu mă rog nici acasă, nici la biserică pentru colegii bolnavi, pentru frații și părinții mei, pentru cei săraci, goi și bolnavi, nici nu mă duc să-i vizitez și să-i mângâi;
-
La biserică merg târziu, numai de gura mamei, stau puțin și fug pe stradă, la joacă sau la distracții;
-
Am fost duminica, în timpul Sfintei Liturghii, la cinema, la stadion, la adunări lumești, la alte adunări sectare, la plimbare cu fete și băieți, la şedinţe de yoga, bahai, karate, arte marţiale, spiritism sau la diverse activități care mă depărtează de viața duhovnicească;
Am râs de preoți, de cerșetori, de bolnavi și de bătrâni și i-am vorbit de rău;
Nu ascult de preotul de la biserica noastră, nu-i cer binecuvântare când îl întâlnesc;
Nu merg regulat și cu dragoste la orele de religie, în biserică și la școală, nici nu ascult cu atenție lecțiile;
Nu citesc cărți ortodoxe sfinte, precum Noul Testament, Catehismul ortodox, Viețile Sfinților și alte cărți de învățătură și nu mă rog din Ceaslov, Psaltire, Acatistier și Cartea de rugăciuni zilnice;
Îmi place să citesc romane, cărți de povești și alte cărți sectare;
Pierd timpul liber fără folos, stau 2–3 ore la televizor, privesc filme polițienești, de desfrânare, și alte genuri (categorii) rele și mă smintesc de ele;
Părinții mă opresc să privesc filme nepotrivite, dar eu, fiind atras(ă) de acestea, deschid pe ascuns televizorul/calculatorul;
Mă las biruit(ă) de gânduri și imaginații necurate, îmi amintesc cele văzute și mă îndulcesc cu aceste gânduri;
M-am învățat de la colegi răi la obiceiuri păcătoase ... și sunt robit(ă) de ele de mai mult timp, neputând să mă las;
Nu postesc regulat sau deloc miercurea, vinerea și în cele patru posturi de peste an, deși mama mă îndeamnă să postesc;
Mănânc de frupt pe ascuns, iau sau primesc mâncare de frupt în zilele de post;
Ca fată, am intrat necuviincios în biserică, am sărutat sfintele icoane și am luat anaforă fără cuviință;
M-am îmbrăcat necuviincios, am smintit pe alții cu ținuta mea și am intrat astfel în biserică;
Am fost vara la mare/ la piscină / la ștrand sau în alte locuri publice și nu am păstrat cuviința, smintind pe alții și smintindu-mă;
Am fost la petreceri de noapte, cu fete și băieți, și m-am îmbătat, am dansat, am vorbit cuvinte de rușine, am înjurat, am fumat și am smintit pe alții, am sedus pe cineva;
M-am împrietenit cu persoane rele, m-am smintit de ele și am încercat să fac păcate trupești;
Am căzut în păcate trupești o dată sau de mai multe ori;
Ca fată am căzut în desfrînare fără voie, fiind violată şi am rămas însărcinată, apoi am avortat copilul;
Am făcut păcate ruşinoase (onanie) singură şi cu alte persoane şi am învăţat şi pe alte fete să facă la fel;
Am căzut în desfrînare cu voia şi m-am păzit să nu rămîn gravidă;
Am căzut în desfrînare, am rămas gravidă şi am avortat copilul, o dată sau de mai multe ori;
Am fugit de acasă la un băiat, fără voia părinţilor mei, şi am păcătuit cu el un timp, făcînd toate păcatele cele grele ale desfrînării;
M-am păzit să nu rămîn gravidă, ba am făcut şi avort şi am îndemnat şi pe altele la desfrînare şi avort;
M-am certat cu mama şi cu tata şi m-au blestemat;
Am fugit de acasă şi de la şcoală şi m-au bătut părinţii, iar tata m-a înjurat de cele sfinte;
Mă stăpîneşte patima luxului, televizorul, muzica şi curiozitatea desfrînării şi nu mă pot elibera de ele;
Vorbesc mult, sînt nervos, mîndru, leneş la rugăciune şi la lucru, mănînc de dimineaţă, nu vreau să postesc, m-am învăţat cu băutura, cu ţigara şi cu desfrînarea şi nu-mi este dragă biserica; îmi pierd timpul, sănătatea şi tinereţea în toate păcatele, îndem- nînd şi pe alţii să facă la fel ca mine;
Ca fată îmi vopsesc părul, unghiile, buzele, mă sulimenesc şi port haine foarte scurte, smintind pe băieţi, apoi îndemn şi pe alte fete să facă la fel;
Lipsesc regulat de la biserică, nu mă închin lui Dumnezeu cu credinţă, mă rog puţin, nu m-am spovedit de mult timp şi sînt indiferent(ă) faţă de Sfînta Împărtăşanie şi de Dumnezeu.
Acestea sînt păcatele mele cele mai de seamă, pentru care mă căiesc din toată inima şi cer iertare de la Dumnezeu şi de la sfinţia ta. Voiesc să primesc canon pentru păcatele mele. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, mă hotărăsc să nu le mai fac. Și să primesc iertare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu