Sărbători și obiceiuri populare cu origine păgână sau superstițioasă

Acestea NU sunt sărbători creștine și NU sunt aprobate de Biserică):

1. Joile Oprite (*1) / Joile după Paști – considerate periculoase dacă se muncește în acele zile.
2. Măcinicii / 9 Martie – obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin este complet străin duhului creștin.
3. Drăgaica (*2) – sărbătoare agrară legată de zeița recoltei, cu dansuri și ritualuri.
4. Paparuda  (*3) – invocarea ploii prin dansuri și incantații, reminiscențe precreștine.
5. Sânzienele (24 iunie) (*4) – confundate cu Nașterea Sf. Ioan Botezătorul; practici de ghicit, vrăji de dragoste etc.
6. Filipii (în noiembrie) – „zile oprite de la muncă”, pentru „a nu se supăra lupii”, reminiscență mitologică.
7. Chirică Șchiopul – zi „de frică” în calendarul popular.
8. Circovii de iarnă / de vară – temeri legate de boală și vrăji.
9. Ilie Pălie, Foca, Pantelimon Călătorul – interpretări deformate ale unor sfinți reali, folosiți în context superstițios.
10. Rogojinarul / Răpotinul / Zilele Babei Dochia – legende care nu au nimic în comun cu Evanghelia.
11. Noaptea de Anul Nou cu „ursul” sau „capra” – jocuri cu caracter păgân, mascate sub pretext de tradiție.

---

❗️Expresii și formule nepotrivite creștinului ortodox

Expresie greșită	Formă corectă / ortodoxă
Crăciun fericit	Hristos Se naște / Nașterea Domnului să vă fie cu bucurie
Paște fericit	Hristos a înviat! / Adevărat a înviat!
Să-i fie țărâna ușoară	Dumnezeu să-l ierte / Veșnica pomenire
Noroc / Baftă	Cu ajutorul lui Dumnezeu / Doamne ajută!
Soarta / Destinul	Pronia dumnezeiască / Voia lui Dumnezeu
M-a bătut Dumnezeu	Dumnezeu îngăduie, dar nu bate cu mânie
Mă tem de ghinion	Creștinul se încrede în Dumnezeu, nu în superstiții
Ține de noroc	Ține de voia lui Dumnezeu și de lucrarea omului

---

🔮 Superstiții răspândite și necreștine

1. Să nu verși sarea că e semn de ceartă.
2. Pisica neagră aduce ghinion.
3. Să nu te întorci din drum.
4. Să nu treci pe sub scară.
5. Să nu dai cu mătura peste picioare.
6. Paharul spart aduce noroc.
7. Bat în lemn, să nu se întâmple ceva rău.
8. Să nu-ți taie calea o pisică neagră.
9. Visul cu dinți înseamnă moarte.
10. Trifoiul cu patru foi aduce noroc.

Toate acestea nu au fundament în învățătura Sfinților Părinți și ar trebui eliminate din viața unui creștin.

---

🎭 Alte obiceiuri populare neortodoxe

• Colindele cu texte necreștine, despre „baba iarna”, „Gerul”, „Moș Crăciun cu sacul plin” – trebuie înlocuite cu colinde despre Nașterea lui Hristos.
• Pomul de Crăciun fără referire la Hristos – deși acceptat în unele familii, trebuie explicat creștinește, nu ca simbol al lui Moș Crăciun.
• Obiceiul de „a se da de pomană pentru mort 40 de zile la rând” – nu e obligatoriu; Biserica recomandă rugăciuni și milostenie cu înțelepciune, nu din teamă.
• „Citește-mi în cafea” sau „Zodia ta zice că…” – astrologia, ghicitul și vrăjitoria sunt păcate grave, interzise de Biserică.

---

✅ Ce trebuie încurajat:

• Participarea regulată la slujbe.
• Spovedanie și Împărtășanie.
• Citirea Sfintei Scripturi și a Vieților Sfinților.
• Rugăciunea dimineața, seara și înainte de masă.
• Crucea pusă în casă și binecuvântarea preotului.
Fuga de superstiții, horoscop, „noroc”, blesteme.

 

*1 📌 Ce sunt Joile Oprite? 

• Se referă la anumite joi din Postul Mare sau Joile după Paști.
• În popor se spunea că dacă muncești în aceste zile, poți atrage asupra ta:
• boli,
• arsuri,
• stricăciuni în gospodărie,
• nenorociri peste animale sau recoltă.

👉 Toate acestea sunt superstiții.

---

✝️ De ce NU le recunoaște Biserica?

1. Pentru că nu au temei în viața sfinților, în Evanghelie sau în tradiția Sfinților Părinți.
2. Sunt bazate pe frică de „duhuri rele” sau „zile necurate”, ceea ce contrazice credința în pronia lui Dumnezeu.
3. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, încă din 1874, a cerut în mod oficial:

„Preoții să sfătuiască pe creștini să se ferească de toate aceste sărbători idolatre și păgâne, care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pierdere de vreme și înșelare.”

---

❗ Ce este greșit în a ține „Joile Oprite”?

• Nu postul, rugăciunea și pocăința sunt accentul, ci frica de rău și superstiția.
• Oamenii nu lucrează nu din evlavie, ci ca să nu pățească ceva rău, ceea ce seamănă cu magia, nu cu credința.
• Se confundă rânduiala Bisericii cu calendarul păgân transmis oral.

---

✅ Ce este corect să facem în Joile Postului Mare?

• Mergem la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.
• Postim, ne rugăm, ne spovedim.
• Împlinim poruncile Domnului.
• Ne ferim de păcat, nu de muncă cinstită.

---

🔚 Concluzie

„Joile Oprite” NU trebuie ținute, pentru că sunt:

• o rămășiță a idolatriei,
• o deformare a credinței,
• și o pierdere de timp duhovnicesc.

👉 În loc să le ținem, să ne ținem de rugăciune, spovedanie, milostenie și fapte bune.

 

*2 📌 Ce este „Drăgaica”?

Este o sărbătoare populară agrară, de origine precreștină, specifică mai ales în sudul și estul României, asociată cu:

• ritualuri de fertilitate și recolte,
• dansuri și jocuri rituale,
• ghicitul ursitului (la fete),
• credințe legate de flori, ierburi de leac, soare, magie.

Personajul central este Drăgaica, o figură mitologică asemănătoare cu Sânziana – o „zână a holdelor” care „binecuvântează grânele”.

---

🎚 Poziția Bisericii Ortodoxe

Biserica nu recunoaște și nu binecuvântează obiceiurile legate de Drăgaica, întrucât:

• sunt rămășițe ale păgânismului,
• presupun credințe magice și practici nepotrivite cu Evanghelia,
• falsifică sensul adevăratei sărbători: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

---

✅ Ce să serbăm în loc?

Pe 24 iunie, creștinii ortodocși sărbătoresc:

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, „cel mai mare om născut din femeie” (cf. Matei 11,11).

*3 🌧️ Ce presupune ritualul „Paparuda”?

1. Fete sau femei tinere (uneori și copii) se îmbracă în frunze și flori sau cu haine rupte și merg din poartă-n poartă, dansând și cântând:

„Paparudă, rudă,
Vino de ne udă,
Cu găleata leagănată,
De la ușa băncuțată.”

2. Gospodarii toarnă apă pe ele (sau ele cer apă), simbolizând chemarea ploii.
3. Dansul e însoțit de bătăi din palme, strigături ritmate și un fel de invocație magică.

---

🔍 Originea și semnificația

• Este un ritual de invocare a ploii, cu substrat păgân, legat de cultul fertilității și al ploii.
• Se credea că Paparuda este o ființă magică ce poate atrage norii.
• Probabil derivat din vechi culte tracice sau daco-getice.

---

🙅 Poziția Bisericii Ortodoxe

Biserica condamnă și interzice acest obicei, din mai multe motive:

• Este o formă de magie populară, incompatibilă cu credința în Dumnezeu.
• Nu implică rugăciune adevărată, ci formule magice și invocări simbolice.
• Este legată de un ritual păgân, nu de pocăință sau harul lui Dumnezeu.

---

✅ Ce trebuie să facem ca ortodocși?

• În vreme de secetă, nu Paparuda, ci rugăciune în biserică, miluirea săracilor, post și Sfinte Liturghii pentru ploaie.
• Se pot săvârși Molebne speciale pentru ploaie, rânduite de Biserică.
• Preotul poate ieși cu Sfânta Cruce și icoana Maicii Domnului, înconjurând satul.

*4 📜 Ce sunt Sânzienele?

• Sărbătoare tradițională românească, păgână la origine, legată de:
• solstițiul de vară,
• fertilitate, dragoste, soare și plante de leac.
• În mitologia populară, Sânzienele sunt considerate niște zâne bune, frumoase și blânde, care:
• aduc recolte bogate,
• vindeacă boli,
• protejează fetele nemăritate,
• dar, dacă nu sunt respectate, se pot mânia și aduc vijelii sau secetă.

---

🌿 Obiceiuri populare (necreștine):

1. Fetele împletesc coronițe de sânziene (flori galbene) și le aruncă pe casă – dacă rămâne coroana sus, înseamnă că se vor mărita.
2. Se fac descântece de dragoste și rod.
3. Se adună ierburi de leac în credința că în noaptea de Sânziene ele capătă „puteri magice”.
4. În unele sate, se fac dansuri rituale și jocuri ale „Drăgaicei”, cu rol fertilizator.
5. Superstiții: dacă plouă în ziua de Sânziene, vara va fi urâtă; dacă e soare, va fi belșug.

---

✝️ Poziția Bisericii Ortodoxe

Biserica NU recunoaște și NU aprobă sărbătoarea Sânzienelor în forma ei populară, pentru că:

• Este de origine păgână, fără legătură cu Hristos și Sfinții.
• Include credințe magice, superstiții și practici oculte.
• Se amestecă în mod nefast cu adevărata sărbătoare creștină: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în decizia sa din 1874, a interzis serbarea Sânzienelor și a altor sărbători idolatre, considerându-le vătămătoare sufletului și contrare credinței.

---

✅ Ce trebuie să serbăm pe 24 iunie?

🔹 Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit poporul pentru venirea lui Hristos.

„El va fi mare înaintea Domnului... și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.” (Luca 1, 15-16)

---

📌 Concluzie

Aspect	Sânzienele	Nașterea Sfântului Ioan
Origine	Păgână	Creștină
Natură	Superstiție, magie, mitologie	Sărbătoare sfântă, evanghelică
Recomandare	De evitat	De serbat cu evlavie

📜 Ce este „Chirică Șchiopul”?

• Este considerată de tradiția populară o zi de frică.
• Țăranii o „țineau” de obicei în a doua zi de joi după Paști, sau 15/28 iulie, de sf. mc. Chiriac, în credința că dacă muncești:
• te lovește „șchiopătatul” (paralizie, ologire),
• sau vei suferi accidente la picioare,
• sau vor avea probleme animalele din gospodărie.
• Unele femei o țineau „pentru copii” – ca să nu li se strâmbe picioarele.

---

🔍 Origine

• „Chirică Șchiopul” NU este un sfânt care pedepsește cu „șchiopătat”
• „Pedeapasa” este, probabil, o personificare folclorică a unui duh rău care „șchiopătează” sau „îi șchiopătează pe alții”.
• Se amestecă uneori cu alte „sărbători” păgâne precum Joile Oprite, Filipii sau Drăgaica.

---

✝️ Poziția Bisericii Ortodoxe

Biserica respinge categoric acest tip de pseudo-sărbători:

1. Nu există în sinaxar niciun Sfânt Chirică Șchiopul.
2. Sunt practici păgâne, bazate pe frică, magie și superstiție, nu pe credință în Dumnezeu.
3. Ținerea unei astfel de „zile oprite” este o abatere de la credința curată și o pierdere de timp sufletesc.
4. Sfântul Sinod al BOR, în 1874, a interzis asemenea pseudo-sărbători, considerându-le:

„Rămășițe din timpul idolatriei care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează”.

---

❗ Ce învățăm ca ortodocși?

• Nu te îmbolnăvești pentru că ai muncit într-o joi, ci dacă Dumnezeu îngăduie spre îndreptare.
• Frica de „Chirică Șchiopul” e o formă de idolatrie mascată.
• Creștinul se teme doar de păcat, nu de zile „cu ghinion”.

---

✅ Ce să facem?

• În loc să „ținem Chirică Șchiopul”, să:
• citim Psaltirea și Evanghelia,
• lucrăm cu rugăciune și cu rost,
• ne închinăm la Hristos, nu la duhul fricii.
• cerem binecuvântarea zilei, nu „să nu pățim ceva”.

Citim pe doxologia.ro că:

Cunoscând viața Sfântului Foca prăznuit pe 23 iulie, dar și a Sfântului Foca grădinarul, prăznuit la 22 septembrie, înțelegem că ei, alături de ceilalți sfinți cu același nume, nu sunt piromani. Deși în tradiția populară românească se spune că ei ar incendia vegetația și clăile de fân, asemenea superstiții nu sunt ziditoare pentru viața noastră spirituală. Sfinții lui Dumnezeu ne sunt mijlocitori și ajutători, nicidecum cei ce ne-ar „sabota” în lucrarea noastră. An de an, în ziua de 23 iulie, pomenim mutarea de la Sinope la Constantinopol a cinstitelor moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Foca, episcopul cunoscutei cetăți din Pont, ucis din porunca împăratului Traian. Acesta mai are o zi de prăznuire, cea a martirajului său, la 22 septembrie. În aceeași zi de septembrie se face și pomenirea unui alt Sfânt Mucenic Foca, tot locuitor al anticei așezări Sinope, martirizat cu o sută de ani mai târziu, din porunca crudului împărat Dioclețian. Nu sunt singurii sfinți cu acest nume: în 15 aprilie, Sinaxarul mare amintește de un alt martir cu numele Foca, pomenit într-un grup de 18 creștini, probabil trecuți la cele veșnice în aceeași zi; în 18 decembrie, Sinaxarul face amintire de încă un mucenic Foca, ucis de sabie odată cu Sfântul Ermil. Se pare că numeroși credincioși din veacurile primare iubeau acest nume, dispărut din onomastica actuală, însă rămas în istorie – nu doar în martirologiile creștine, ci și în lista împăraților bizantini, unde găsim doi basilei numiți astfel: Flavius Focas, care a condus destinele Imperiului Bizantin între anii 602 şi 610, și Nichifor al II-lea Focas, între 963 şi 969. Etimologia grecească a numelui Foca ne duce la denumirea golfului corintic Phokeos, iar termenul de „phoke” înseamnă sigiliu. Dacă toți cei patru martiri cu numele Foca au în comun credința, focul iubirii pentru Mântuitorul Hristos și Evanghelia Sa, precum și sfârșitul mucenicesc al vieții lor pământești, unul dintre ei, zis și „grădinarul”, ne impresionează prin modul său aparte de a-și pregăti întâlnirea cu Dumnezeu. Din viața lui aflăm că era pălmaș al pământului, dar nu unul oarecare, ci foarte priceput, iubind meseria, plantele și florile. De aceea i s-a și spus „grădinarul”. Sinaxarul chiar ne arată că din truda mâinilor sale se întreținea, dar făcea și foarte multă milostenie: ajunsese cunoscut în tot ținutul pentru dragostea cu care îi primea pe străini și călători sub acoperișul casei sale, devenită o adevărată „grădină” a roadelor îmbelșugate ale prezenței și lucrării harului dumnezeiesc. Virtuțile și credința sa au stârnit o adâncă invidie în jur, mai cu seamă de când s-a aflat că Foca grădinarul este creștin. Biserica și membrii ei traversau o perioadă foarte grea, căci crudul împărat Dioclețian pornise deja cea mai aspră prigoană împotriva creștinilor. Dregătorii cetăților, pe baza prescriptelor imperiale, îi omorau fără judecată pe toți cei descoperiți sau denunțați drept mărturisitori ai credinței creștine. O astfel de „știre” a ajuns și la urechile conducătorului cetății Sinope: Foca grădinarul nu doar că era creștin, dar atrăgea la credința lui o sumedenie de închinători ai zeilor. Din această pricină, a trimis soldații ca să-l găsească și să-l omoare. Ajungând călăii prin dreptul locuinței sale, Foca i-a întrebat: „Pe cine căutați”? Ei au răspuns: „Pe Foca grădinarul”. „Veniți de ședeți în casa mea și vă voi ospăta, iar apoi vă voi duce la dânsul. Îl cunosc, dar se ascunde bine și fără a vă spune eu unde este nu o să-l găsiți”. Soldații au intrat în casă, iar Foca i-a primit cu bucurie, i-a ospătat, îndemnându-i să zăbovească și peste noapte, împlinind toate cele ale filoxeniei. În timp ce soldații se desfătau în locuința lui, gazda se pregătea, pe furiș, de marea întâlnire cu Hristos Dumnezeu: și-a săpat singur mormântul, a rânduit ca tot ce avea pe lângă casă să se împartă săracilor, iar apoi, către revărsatul zorilor, îngenunchind, s-a rugat fierbinte ca Domnul să-i dea curaj mărturisitor. Trezindu-se gealații, l-au întrebat: „Unde este Foca? Ai spus că ni-l aduci”. Iar el a zis: „Eu sunt Foca, pe care voi îl căutați să-l ucideți. Eu sunt robul lui Hristos și nu mă voi lepăda de El pentru idolii voștri spurcați”. Soldații au rămas uimiți de cele întâmplate, întrebându-se: „Cum să omorâm un om așa de bun, care ne-a găzduit și ne-a primit în casa sa cu așa bucurie? Vom zice dregătorului că nu l-am găsit. Nu putem să-l omorâm”. Dar Foca grădinarul se ruga de ei, zicându-le: „De mă veți omorî, mare bine îmi faceți”. După îndelungate ezitări, soldații l-au ucis și, așa, focul iubirii pentru Hristos i-a adus cununa muceniciei grădinarului Foca. Deoarece Sinaxarul face amintire de ocupația lui Foca din Sinope, de dragostea sa pentru plante și flori, Sfântul Foca grădinarul a fost considerat un sfânt protector al grânelor, al câmpurilor cultivate, al florilor pe care le-a iubit nespus. Se zice chiar că în noaptea pregătirii nu a uitat să treacă prin grădină ca să-și ia rămas-bun de la ele. Dar, în tradiția populară românească, Sfântul Foca este făcut „responsabil” de incendiile de vegetație. De aceea, în popor, sărbătoarea Sfântului Foca din 23 iulie se mai numește și „opârlia”, oamenii păzind această zi fără a munci la câmp, pentru a-l îmbuna pe sfânt, așa încât să nu se abată incendiul asupra fânului, a paielor și a altor culturi combustibile. Cunoscând viața Sfântului Foca grădinarul, prăznuit, de altfel, la 22 septembrie, înțelegem că asemenea superstiții se arată păguboase și deloc ziditoare pentru viața noastră spirituală. Sfinții lui Dumnezeu ne sunt mijlocitori și ajutători, nicidecum cei ce ne-ar „sabota” în lucrarea noastră. Dacă în tradiția românească tot s-a făcut această asociere cu focul a numelui Foca, să-i rugăm pe toți cei patru martiri Foca să ne aprindă în suflete focul dragostei pentru credința cea adevărată, trăită și mărturisită în duhul evlaviei unei viețuiri autentic creștine.