Luni, 4 august 2025, în ziua de prăznuire a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, și a Sfântului Sfințit Mucenic Foca, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, am săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, cu prilejul celui de-al doilea hram al mănăstirii.
În această zi, mănăstirea a marcat împlinirea a 26 de ani de la întemeiere.
Am transmis cuvântul de binecuvântare și apreciere din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR către Preacuviosul Părinte Stareț, Arhimandritul Damian (Burlacu), și către întreaga obște a mănăstirii, însoțit de urări de întărire sufletească și sprijin de la Dumnezeu în lucrarea lor rodnică, desfășurată cu credincioșie spre slava lui Dumnezeu.
Mai multe fotografii aici: https://my.mail.ru/mail/alexandruizvoare/photo/9280
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu