Virtutea credinței

 

Credința este considerată ca virtute, adică ca faptă bună, pentru că noi nu-l vedem pe Dumnezeu (inclusiv lumea duhurilor), dar CREDEM. Virtuțile sunt faptele bune, pentru care Însuși Domnul ne va lauda înaintea îngerilor și a oamenilor: „Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut (Tomo) ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20,9)

Iată versete biblice, selectate despre virtutea credinței:

4 Regi 20,2 Atunci s-a întors Iezechia cu fata la perete şi s-a rugat Domnului, (3)    zicând: "O, Doamne, adu-ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credinţă şi cu inimă dreaptă şi am făcut cele plăcute în ochii Tăi!" Şi a plâns Iezechia tare.

2Par.19, 9         Şi iată ce porunci a dat el acestora: "Aşa să lucraţi, în frica Domnului, cu credinţă şi cu inimă curată!

Cine a fost sfântul Vasile cel Mare (cu video tematice)

Acest între sfinți, Părintele nostru Vasilie cel Mare a trăit între anii 330–379, în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și înstăriți, Emilia și Vasilie, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate.

Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea cercetând, rând pe rând, școlile din orașul său, Cezareea, apoi din Bizanț, mergând până și la Atena, cea mai înaltă școală din timpul său. Acolo l-a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazianz, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie.

De ce umblă preotul cu icoana prin parohie?

 În Biserica Ortodoxă, tradiția ca preotul să umble cu icoana prin parohie nu este un simplu obicei popular sau un act formal, ci o lucrare liturgică, pentru că preotul are epitrahil. Ea ne arată că Dumnezeu nu rămâne departe de om, ci vine în întâmpinarea lui, intră în viața sa și o sfințește prin har.

1. Icoana – prezența vizibilă a lui Hristos. - Icoana nu este doar o imagine sau un ornament. Este mărturia Întrupării lui Hristos, adevărul că „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1,14). Sfântul Ioan Damaschin (676–749 ) explică limpede că cinstirea adusă icoanei se revarsă asupra Prototipului – adică asupra Celui înfățișat în icoană. Când preotul pășește într-o casă purtând icoana, Hristos Însuși vine în locuința credinciosului, aducând binecuvântare și har. Este o vizită nu doar simbolică, ci o realitate spirituală, prin care casa devine, pentru un timp, o mică biserică, iar familia – o comunitate adunată în rugăciune.

Analiza semantică a cuvântului „soți”

În zilele noastre, prin „soți” se înțeleg bărbatul și femeia căsătoriți. Însă, cu aproximativ 700 de ani în urmă, acest cuvânt desemna o pereche de boi sau de cai înhămați împreună.

În textele vechi se întâlnește expresia: „Poruncim să fie aduși zece soți…”. Citind-o, îți poți imagina imediat cum un cuceritor crud duce cinci perechi de soți la pedeapsă.

Mai târziu, cuvântul „soți” a început să fie folosit și pentru oameni care erau „uniți prin rudenie, câte doi”. De pildă, doi frați erau numiți soți. De asemenea, și bărbatul cu femeia erau considerați soți.

Astăzi, acest cuvânt este folosit doar cu sensul de bărbat și femeie căsătoriți. Totuși, îl utilizăm din ce în ce mai rar.

Cuvântul „soț” provine din vechile forme slavone și rusești „сѫпрѫгъ”, „супругъ”, care însemnau „pereche de tracțiune, jug”. Rădăcina acestor cuvinte este „jug / înhămare”, adică „dispozitiv pentru înhămarea cailor sau a altor animale de tracțiune”.

Cuvânt derivat este „a conjuga / a cupla” (a uni împreună, a lega).

Concluzionând, putem spune despre soți = ca cei ce duc jugul împreună. Pentru noi, creștinii, putem elogia soții care își duc crucea vieții împreună.

Poezii, mai multe adunate într-un mănunchi.

 Cu pași repezi trece anul!

Cu pași repezi trece anul

Doar puțin a mai rămas...

Să privim în urma noastră

Și să facem un popas:

Oare-am luminat în lume?

Am fost sare pe pământ?

Am sorbit din apa vie

Ce se află în Cuvânt?

Oare drumul vieții noastre

Duce tot spre veșnicii?

Mulțumit-am îndeajuns

Pentru har și bucurii?

Cât din anul care trece

Am lucrat în via Lui

Și din timpul nostru cât

Închinat-am Domnului?

Cu pași repezi trece anul

Zilele mai sunt puține

Să privim plini de credință

Către anul care vine!