De ce umblă preotul cu icoana prin parohie?

 În Biserica Ortodoxă, tradiția ca preotul să umble cu icoana prin parohie nu este un simplu obicei popular sau un act formal, ci o lucrare liturgică, pentru că preotul are epitrahil. Ea ne arată că Dumnezeu nu rămâne departe de om, ci vine în întâmpinarea lui, intră în viața sa și o sfințește prin har.

1. Icoana – prezența vizibilă a lui Hristos. - Icoana nu este doar o imagine sau un ornament. Este mărturia Întrupării lui Hristos, adevărul că „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1,14). Sfântul Ioan Damaschin (676–749 ) explică limpede că cinstirea adusă icoanei se revarsă asupra Prototipului – adică asupra Celui înfățișat în icoană. Când preotul pășește într-o casă purtând icoana, Hristos Însuși vine în locuința credinciosului, aducând binecuvântare și har. Este o vizită nu doar simbolică, ci o realitate spirituală, prin care casa devine, pentru un timp, o mică biserică, iar familia – o comunitate adunată în rugăciune.

Analiza semantică a cuvântului „soți”

În zilele noastre, prin „soți” se înțeleg bărbatul și femeia căsătoriți. Însă, cu aproximativ 700 de ani în urmă, acest cuvânt desemna o pereche de boi sau de cai înhămați împreună.

În textele vechi se întâlnește expresia: „Poruncim să fie aduși zece soți…”. Citind-o, îți poți imagina imediat cum un cuceritor crud duce cinci perechi de soți la pedeapsă.

Mai târziu, cuvântul „soți” a început să fie folosit și pentru oameni care erau „uniți prin rudenie, câte doi”. De pildă, doi frați erau numiți soți. De asemenea, și bărbatul cu femeia erau considerați soți.

Astăzi, acest cuvânt este folosit doar cu sensul de bărbat și femeie căsătoriți. Totuși, îl utilizăm din ce în ce mai rar.

Cuvântul „soț” provine din vechile forme slavone și rusești „сѫпрѫгъ”, „супругъ”, care însemnau „pereche de tracțiune, jug”. Rădăcina acestor cuvinte este „jug / înhămare”, adică „dispozitiv pentru înhămarea cailor sau a altor animale de tracțiune”.

Cuvânt derivat este „a conjuga / a cupla” (a uni împreună, a lega).

Concluzionând, putem spune despre soți = ca cei ce duc jugul împreună. Pentru noi, creștinii, putem elogia soții care își duc crucea vieții împreună.

Poezii, mai multe adunate într-un mănunchi.

 Cu pași repezi trece anul!

Cu pași repezi trece anul

Doar puțin a mai rămas...

Să privim în urma noastră

Și să facem un popas:

Oare-am luminat în lume?

Am fost sare pe pământ?

Am sorbit din apa vie

Ce se află în Cuvânt?

Oare drumul vieții noastre

Duce tot spre veșnicii?

Mulțumit-am îndeajuns

Pentru har și bucurii?

Cât din anul care trece

Am lucrat în via Lui

Și din timpul nostru cât

Închinat-am Domnului?

Cu pași repezi trece anul

Zilele mai sunt puține

Să privim plini de credință

Către anul care vine!

Vino după Mine! Veniți la Mine!

Oamenii se tem să vină la Dumnezeu pentru că se cred prea păcătoși.

Și asta e una dintre cele mai mari dureri pe care le aud:

«Părinte, nu sunt vrednic…»

«Părinte, am greșit prea mult…»

«Părinte, cum să mă primească Dumnezeu pe mine?»

Dar știți ceva?

Tocmai pe aceștia îi cheamă Dumnezeu.

Nu pe cei perfecți — pentru că perfecți nu există.

Nu pe cei fără greșeală — pentru că oameni fără greșeală nu s-au născut încă.

Nu pe cei care se dau tari, sfinți, imaculați, curați ca lacrima — căci aceia nu sunt altceva decât oameni care ascund în spate ziduri de mândrie.

Dumnezeu îi cheamă pe cei zdrobiți.

Pe cei care nu mai au putere.

Pe cei care au plâns nopți la rând și n-au îndrăznit să spună nimănui.

Pe cei care au căzut și nu mai știu cum să se ridice.

Pe cei care au greșit, dar încă au un strop de dor de bine în suflet.

Pe cei care vin la biserică și stau în colț, cu capul plecat, sperând să nu fie observați.

Pe aceștia îi caută Dumnezeu.

Ținuta în biserică

Există reguli precise referitoare la vestimentația decentă când se merge la Biserică. Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți ai Bisericii și Sfintele Canoane Ortodoxe ne învață cum se cuvine să ne îmbrăcăm când mergem în fața lui Dumnezeu :

1. La Sfânta Biserica se vine curați trupește și sufletește, iar pe dinafară împodobiți cu veșminte decente și curate. Este izgonit de la nunta Fiului de Împărat cel ce nu are veșminte demne de acel eveniment cum vedem în Evanghelia după Matei XXII, 12 – 14: ”Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncați -l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.

2. ”Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu” (I CORINTENI XI, 3 – 10).

3. Femeia însă trebuie să aibă capul acoperit în Biserică: ”Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul,

De ce nu trebuie să judecăm pe preot: o lecție din Athos. Numai Episcopul este în drept să-l corecteze.

Într-o mănăstire trăia un preot foarte evlavios (întâmplarea mi-a fost relatată de fericitul părinte Gavriil, care a fost mulți ani starețul Sfintei Mănăstiri Dionisiu din Muntele Athos). Acesta era puțin învățat, dar avea o credință puternică, o virtute pe măsură și multe nevoințe duhovnicești. Rămânea la Proscomidie în picioare timp de mai multe ore, deși venele îi pocneau și supurau de oboseală. De multe ori, pe jos apăreau pete de sânge de la rănile picioarelor lui. Până în ultima clipă a fost omul jertfei și a plecat la Domnul imediat după ce a săvârșit Sfânta Liturghie.

Pomenirea Sfântului Ierarh Alexandru, Sfântului Alexandru de Svir și a Sfântului Alexandru Nevski

 s.v. 30 august / s.n. 12 septembrie Sfîntul Ierarh Alexandru a fost protopop şi horepiscop pe vremea Sfîntului Mitrofan, întîiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumuseţat cu toate faptele bune. Cînd s-a adunat în Niceea întîiul Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, Patriarhul Mitrofan, neputînd să se ducă la acel sobor, din pricina bătrîneţilor şi slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe. El, şezînd în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După săvîrşirea Sinodului, Alexandru întorcîndu-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunîndu-i că i se apropie sfîrşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicînd: "După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău".