Este clar că bucuria adevărată vine numai de la Dumnezeu. Ea nu este doar o stare emoțională temporală, ci este una din roadele Duhului Sfânt: „roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa” (Galateni 5,22). În catehism scrie scopul pentru care a fost creat omul, acela de se bucura de a fi în preajma lui Dumnezeu, de fericirea de a-L cunoaşte, de a-L iubi şi de a-L slăvi pe Dumnezeu. (Catehism, pag. 42)
Iată versete biblice, selectate despre virtutea credinței:
4 Regi 20,2 Atunci s-a întors Iezechia cu
fata la perete şi s-a rugat Domnului, (3) zicând:
"O, Doamne, adu-ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credinţă şi
cu inimă dreaptă şi am făcut cele plăcute în ochii Tăi!" Şi a plâns
Iezechia tare.
2Par.19, 9 Şi iată ce porunci a dat el acestora: "Aşa să lucraţi, în frica Domnului, cu credinţă şi cu inimă curată!
1. Icoana – prezența vizibilă a lui Hristos. - Icoana nu este doar o imagine sau un ornament. Este mărturia Întrupării lui Hristos, adevărul că „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1,14). Sfântul Ioan Damaschin (676–749 ) explică limpede că cinstirea adusă icoanei se revarsă asupra Prototipului – adică asupra Celui înfățișat în icoană. Când preotul pășește într-o casă purtând icoana, Hristos Însuși vine în locuința credinciosului, aducând binecuvântare și har. Este o vizită nu doar simbolică, ci o realitate spirituală, prin care casa devine, pentru un timp, o mică biserică, iar familia – o comunitate adunată în rugăciune.
În textele vechi se întâlnește expresia: „Poruncim să fie aduși zece soți…”. Citind-o, îți poți imagina imediat cum un cuceritor crud duce cinci perechi de soți la pedeapsă.
Mai târziu, cuvântul „soți” a început să fie folosit și pentru oameni care erau „uniți prin rudenie, câte doi”. De pildă, doi frați erau numiți soți. De asemenea, și bărbatul cu femeia erau considerați soți.
Astăzi, acest cuvânt este folosit doar cu sensul de bărbat și femeie căsătoriți. Totuși, îl utilizăm din ce în ce mai rar.
Cuvântul „soț” provine din vechile forme slavone și rusești „сѫпрѫгъ”, „супругъ”, care însemnau „pereche de tracțiune, jug”. Rădăcina acestor cuvinte este „jug / înhămare”, adică „dispozitiv pentru înhămarea cailor sau a altor animale de tracțiune”.
Cuvânt derivat este „a conjuga / a cupla” (a uni împreună, a lega).
Concluzionând, putem spune despre soți = ca cei ce duc jugul împreună. Pentru noi, creștinii, putem elogia soții care își duc crucea vieții împreună.
Cu pași repezi trece anul!
