În viaţa de zi cu zi ne întâlnim de cele mai multe ori cu persoane care, încercând să fie politicoase în adresarea către clericii bisericii, ajung în situaţii de-a dreptul penibile. Pentru clericul care întâmpină asemenea situaţii este dovada sigură că persoana respectivă nu frecventează biserica şi nu are cunoştinţe elementare despre Ortodoxie.
Creştinul nu trebuie să se adreseze preotului cu formule
ca domn-părinte și nici cu salutarea: „Bună dimineaţa!”, „Să trăiţi!”, „Noroc!”
şi nici măcar „Doamne ajută!”. El trebuie să ceară binecuvântarea spunând:
„Binecuvântaţi, părinte!”, sau „Blagosloviţi!”, ceea ce înseamnă acelaşi lucru.
Răspunsul preotului poate fi: „Domnul!”, „Domnul şi Maica Domnului!” sau
„Domnul Dumnezeu!”, însemnând prin aceasta: „Binecuvântarea Domnului, a Maicii
Domnului sau a Domnului Dumnezeu să fie cu tine!”.
Când rosteşte „Binecuvântaţi!”, omul nu trebuie să-şi
facă cruce în faţa preotului ca în faţa sfintelor icoane, ci doar să se aplece
suficient cât preotul să-l poată însemna cu semnul Sfintei Cruci pe creştetul
capului.
Dacă ne întâlnim cu un episcop se poate face plecăciune mică (închinăciune), fără să ne însemnăm cu semnul sfintei Cruci. După ce am primit binecuvântarea, sărutăm mâna preotului sau episcopului, cinstind prin aceasta nu persoana sa în chip special, ci harul lui Dumnezeu cu care a fost investit.
Formule de adresare către preot.
În practică, însă, s-a generalizat formula „precucernice
părinte”, pentru toţi clericii de mir, şi „preacuvioase părinte”, pentru toţi
monahii hirotoniţi.
Către episcop
Pentru episcopi formula de adresare este:
– „Prea Sfinţite Părinte” în cazul episcopilor, arhiereilor
vicari, episcopilor vicari;
– „Înalt Prea Sfinţite Părinte” în cazul arhiepiscopilor
şi mitropoliţilor;
– „Prea Fericite Părinte” în cazul Patriarhului.
În cazul întâistătătorilor altor Biserici Ortodoxe surori
există diferite formule de adresare cum ar fi: „Sanctitatea Voastră” în cazul
Pariarhului
Nu ne adresăm preotului spunându-i: domnule, cetăţene,
stimate părinte, dom’ părinte sau, mai grav, popă. Greşit a intrat în
convingerea unor necredincioşi că întâlnirea preotului pe cale înseamnă
„ghinionul” acţiunii pe care o săvârşim. Credem însă că este adevărat acest lucru
în cazul celor ce merg la furat, la jocuri de noroc şi spre orice alt păcat sau
faptă de ruşine.
Spun sfinţii părinţi că binecuvântarea preotului dată
unui creștin înseamnă aşezarea credinciosului sub acoperământul dumnezeiesc şi
sfărâmarea curselor vrăjmaşului diavol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu