Poezii, mai multe adunate într-un mănunchi.

 Cu pași repezi trece anul!

Cu pași repezi trece anul

Doar puțin a mai rămas...

Să privim în urma noastră

Și să facem un popas:

Oare-am luminat în lume?

Am fost sare pe pământ?

Am sorbit din apa vie

Ce se află în Cuvânt?

Oare drumul vieții noastre

Duce tot spre veșnicii?

Mulțumit-am îndeajuns

Pentru har și bucurii?

Cât din anul care trece

Am lucrat în via Lui

Și din timpul nostru cât

Închinat-am Domnului?

Cu pași repezi trece anul

Zilele mai sunt puține

Să privim plini de credință

Către anul care vine!

Cuvânt minunat a sfântului Ioan Damaschin. Virtuți și păcate.

 

Cuvânt minunat a sfântului Ioan Damaschin (4/17 decembrie), filocalia volumul IV, pagina 162. 

Trebuie să se ştie că omul fiind îndoit, adică constând din suflet şi din trup, îndoite are şi simţurile şi virtuţile acestora. Şi cinci sunt ale sufletului şi cinci ale trupului. Simţurile sufleteşti, pe care înţelepţii le numesc şi puteri, sunt acestea: mintea, cugetarea, părerea, închipuirea şi simţirea; iar cele trupeşti: vederea, mirosul, auzul, gustul şi pipăitul. Din această pricină îndoite sunt şi virtuţile lor; îndoite şi păcatele. Încât e cu trebuinţă ca tot omul să ştie limpede câte sunt virtuţile sufleteşti şi câte cele trupeşti; şi care sunt, iarăşi, patimile sufleteşti şi care cele trupeşti. Virtuţi sufleteşti zicem că sunt mai întâi aceste patru cele mai generale, care sunt: bărbăţia, prudenţa, cumpătarea şi dreptatea. Din acestea se nasc virtuţile sufleteşti: credinţa, nădejdea, dragostea, rugăciunea, smerenia, blândeţea, îndelunga răbdare, suferirea răului, bunătatea, nemânierea, cunoştinţa dumnezeiască, neiuţimea, simplitatea, netulburarea, neînfumurarea, nemândria, nepizmuirea, neviclenia, neiubirea de argint, compătimirea, milostenia, generozitatea, neîntristarea, străpungerea inimii, sfiala, evlavia, dorinţa bunurilor viitoare, dorul după Împărăţia lui Dumnezeu, poftirea înfierii.

Vino după Mine! Veniți la Mine!

Oamenii se tem să vină la Dumnezeu pentru că se cred prea păcătoși.

Și asta e una dintre cele mai mari dureri pe care le aud:

«Părinte, nu sunt vrednic…»

«Părinte, am greșit prea mult…»

«Părinte, cum să mă primească Dumnezeu pe mine?»

Dar știți ceva?

Tocmai pe aceștia îi cheamă Dumnezeu.

Nu pe cei perfecți — pentru că perfecți nu există.

Nu pe cei fără greșeală — pentru că oameni fără greșeală nu s-au născut încă.

Nu pe cei care se dau tari, sfinți, imaculați, curați ca lacrima — căci aceia nu sunt altceva decât oameni care ascund în spate ziduri de mândrie.

Dumnezeu îi cheamă pe cei zdrobiți.

Pe cei care nu mai au putere.

Pe cei care au plâns nopți la rând și n-au îndrăznit să spună nimănui.

Pe cei care au căzut și nu mai știu cum să se ridice.

Pe cei care au greșit, dar încă au un strop de dor de bine în suflet.

Pe cei care vin la biserică și stau în colț, cu capul plecat, sperând să nu fie observați.

Pe aceștia îi caută Dumnezeu.

Ținuta în biserică

Există reguli precise referitoare la vestimentația decentă când se merge la Biserică. Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți ai Bisericii și Sfintele Canoane Ortodoxe ne învață cum se cuvine să ne îmbrăcăm când mergem în fața lui Dumnezeu :

1. La Sfânta Biserica se vine curați trupește și sufletește, iar pe dinafară împodobiți cu veșminte decente și curate. Este izgonit de la nunta Fiului de Împărat cel ce nu are veșminte demne de acel eveniment cum vedem în Evanghelia după Matei XXII, 12 – 14: ”Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncați -l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.

2. ”Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu” (I CORINTENI XI, 3 – 10).

3. Femeia însă trebuie să aibă capul acoperit în Biserică: ”Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul,

De ce nu trebuie să judecăm pe preot: o lecție din Athos. Numai Episcopul este în drept să-l corecteze.

Într-o mănăstire trăia un preot foarte evlavios (întâmplarea mi-a fost relatată de fericitul părinte Gavriil, care a fost mulți ani starețul Sfintei Mănăstiri Dionisiu din Muntele Athos). Acesta era puțin învățat, dar avea o credință puternică, o virtute pe măsură și multe nevoințe duhovnicești. Rămânea la Proscomidie în picioare timp de mai multe ore, deși venele îi pocneau și supurau de oboseală. De multe ori, pe jos apăreau pete de sânge de la rănile picioarelor lui. Până în ultima clipă a fost omul jertfei și a plecat la Domnul imediat după ce a săvârșit Sfânta Liturghie.

Pomenirea Sfântului Ierarh Alexandru, Sfântului Alexandru de Svir și a Sfântului Alexandru Nevski

 s.v. 30 august / s.n. 12 septembrie Sfîntul Ierarh Alexandru a fost protopop şi horepiscop pe vremea Sfîntului Mitrofan, întîiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumuseţat cu toate faptele bune. Cînd s-a adunat în Niceea întîiul Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, Patriarhul Mitrofan, neputînd să se ducă la acel sobor, din pricina bătrîneţilor şi slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe. El, şezînd în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După săvîrşirea Sinodului, Alexandru întorcîndu-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunîndu-i că i se apropie sfîrşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicînd: "După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău".

Rugăciunile înainte de Împărtășire

 Urmând a ne împărăși cu Preacuratele Taine, după rugăciunile de seară se citește:

Canonul Sfintei Împărtăşiri

 Se face începutul obișnuit: cu rugăciunile începătoare, cu psalmii 22, 23, 115 și cu aceste tropare:

 Fărădelegile mele trece-le cu vederea, Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, şi curăţeşte inima mea, făcând-o biserică a preacuratului Tău Trup şi Sânge şi nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta, Cel ce ai nemăsurată mare milă.