Vino după Mine! Veniți la Mine!

Oamenii se tem să vină la Dumnezeu pentru că se cred prea păcătoși.

Și asta e una dintre cele mai mari dureri pe care le aud:

«Părinte, nu sunt vrednic…»

«Părinte, am greșit prea mult…»

«Părinte, cum să mă primească Dumnezeu pe mine?»

Dar știți ceva?

Tocmai pe aceștia îi cheamă Dumnezeu.

Nu pe cei perfecți — pentru că perfecți nu există.

Nu pe cei fără greșeală — pentru că oameni fără greșeală nu s-au născut încă.

Nu pe cei care se dau tari, sfinți, imaculați, curați ca lacrima — căci aceia nu sunt altceva decât oameni care ascund în spate ziduri de mândrie.

Dumnezeu îi cheamă pe cei zdrobiți.

Pe cei care nu mai au putere.

Pe cei care au plâns nopți la rând și n-au îndrăznit să spună nimănui.

Pe cei care au căzut și nu mai știu cum să se ridice.

Pe cei care au greșit, dar încă au un strop de dor de bine în suflet.

Pe cei care vin la biserică și stau în colț, cu capul plecat, sperând să nu fie observați.

Pe aceștia îi caută Dumnezeu.

Ținuta în biserică

Există reguli precise referitoare la vestimentația decentă când se merge la Biserică. Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți ai Bisericii și Sfintele Canoane Ortodoxe ne învață cum se cuvine să ne îmbrăcăm când mergem în fața lui Dumnezeu :

1. La Sfânta Biserica se vine curați trupește și sufletește, iar pe dinafară împodobiți cu veșminte decente și curate. Este izgonit de la nunta Fiului de Împărat cel ce nu are veșminte demne de acel eveniment cum vedem în Evanghelia după Matei XXII, 12 – 14: ”Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncați -l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.

2. ”Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu” (I CORINTENI XI, 3 – 10).

3. Femeia însă trebuie să aibă capul acoperit în Biserică: ”Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul,

De ce nu trebuie să judecăm pe preot: o lecție din Athos. Numai Episcopul este în drept să-l corecteze.

Într-o mănăstire trăia un preot foarte evlavios (întâmplarea mi-a fost relatată de fericitul părinte Gavriil, care a fost mulți ani starețul Sfintei Mănăstiri Dionisiu din Muntele Athos). Acesta era puțin învățat, dar avea o credință puternică, o virtute pe măsură și multe nevoințe duhovnicești. Rămânea la Proscomidie în picioare timp de mai multe ore, deși venele îi pocneau și supurau de oboseală. De multe ori, pe jos apăreau pete de sânge de la rănile picioarelor lui. Până în ultima clipă a fost omul jertfei și a plecat la Domnul imediat după ce a săvârșit Sfânta Liturghie.