Ce har primim prin Botez?
Prin Botez suntem curățiți de păcatul strămoșesc și ne naștem din nou ca fii ai lui Dumnezeu.
Cine a rânduit Botezul?
Iisus Hristos a poruncit Apostolilor: „mergând, învățați toate popoarele, botezându-le în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului
Duh” (Matei 28, 19).
E obligatoriu Botezul pentru mântuire?
Da! E obligatoriu. Nimeni nu merge în rai dacă nu e botezat. Iisus a spus: „Dacă nu se va naște cineva din apă și din Duh Sfânt, nu va intra în împărăția cerurilor” (Ioan 3, 5).
Noi, creștinii ortodocși, nu considerăm Sfintele Taine simboluri sau închipuiri, ci le credem reale, așa cum le-a lăsat Iisus. Protestanții, neoprotestanții și toate sectele consideră că Botezul simbolizează nașterea din nou. Ei cred că Sf. Împărtășanie doar închipuie Trupul și Sângele Domnului. Dar Iisus spune clar despre Împărtășanie: „Acesta este Trupul și Sângele Meu” (Matei 26, 26). Nu zice: „Acesta închipuie trupul Meu”.
Despre Botez spune: „Cine nu se va naște din apă și din Duh, nu va intra în Împărăția cerurilor” (Ioan 3, 5).
Despre Spovedanie spune: „Câte veți lega pe pământ, legate vor fi și în ceruri” (Matei 18, 18).
Cel mai mare dar de la Dumnezeu este un copil. Adică noi, păcătoșii, aducem din neființă în ființă o persoană, nu pentru 100 de ani, nici pentru 1000 de ani, ci pentru veșnicie. De aceea trebuie să fim credincioși puternici, pentru ca și copiii noștri să fie credincioși. Duminica, obligatoriu să fim la Sf. Liturghie. Noul Testament îl citim o dată pe an. Ne spovedim, ne împărtășim în posturi și ducem o viață curată în muncă cinstită, cu iubire de oameni, fără beții, fără curvii, fără hoții, fără viclenii, fără dușmănii. Dacă reușim să creștem un copil cu credință, ne vom bucura de el cât trăim pe pământ, dar ne vom bucura de el miliarde și miliarde de ani, în vecii vecilor.
Care este rânduiala Bisericii pentru copilul nou-născut?
În prima zi, moașa aduce apă sfințită de la Biserică și stropește casa și scaldă copilul.
În a 8-a zi, preotul merge la casa unde este nou-născutul. Citește rugăciuni pentru mamă și prunc, însemnează cu Sf. Cruce pruncul și îi pune numele.
La 40 de zile, mama vine cu pruncul la Biserică pentru îmbisericirea pruncului. 40 de zile, mama „stă pe vatră”, adică nu merge cu pruncul la plimbare, decât la vreo necesitate urgentă.
Mama creștină urmează pe Sfânta Maria, care a născut pe Iisus la 25 decembrie/7 ianuarie. L-a tăiat împrejur la 1/14 ianuarie (la 8 zile) și L-a adus la templu la 40 de zile (la 2/15 februarie – Întâmpinarea Domnului).
Cine primește un copil, primește pe Dumnezeu în casa lui. Așa spune Iisus: „Cine primește un copil, pe Mine Mă primește” (Mt. 18, 5).
Mama care avortează își pune în pericol viața ei, a familiei și a neamului. Iată ce este scris: „Să nu întinați pământul... cu sânge... că pământul nu se poate curăți de sângele vărsat decât cu sângele celui care l-a vărsat” (Numerii 35, 33).
CREȘTEREA COPIILOR ÎN CREDINȚĂ
Copilul trebuie dorit și primit în casele noastre ca pe Însuși Dumnezeu. El trebuie crescut ca un bun creștin, ca să ne bucurăm de el pe pământ și în lumea care va veni, în veci de veci.
Așa este scris: „Cine primește un copil, pe Mine Mă primește” (Matei 18, 5). „Lăsați copiii să vină la Mine” (Marcu 10, 14).
Părinții, nașii, bunicii, toate rudele se bucură de noul născut și îl duc la Biserică, la Botez, să-l încreștineze.
Noi, creștinii, credem în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sf. Duh. Iisus Hristos este Dumnezeu și Om. El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a coborât pe pământ, a luat trup de om. El ne-a descoperit adevărul despre Dumnezeu și l-a făcut cunoscut lumii. Iisus ne-a arătat calea spre rai, spre viața veșnică. El ne-a lăsat Noul Testament, învățătura divină, a întemeiat Biserica și ne-a lăsat Sfintele Taine, prin care ne curățim de păcate și ne sfințim pentru viața eternă din paradis. Amin!
Pr. Nicolae Popescu, Biserica Sf. Andrei (Drumul Taberei)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu