Noi, desigur, în timpul întâlnirilor noastre nu avem timp să vorbim despre toate învățăturile ortodoxe, toate dogmele și definițiile, asa ca vom lua textul doctrinar principal - Simbolul de credință, și în jurul lui se va forma lecția noastră. Acest text trebuie să-l cunoașteți, deoarece este cartea de vizită a unui creștin. Ca naș veți citi singur acest text la botez. De asemenea, veți cânta crezul la Liturghie și în fiecare zi la rugăciunile dimineții.
Deci, primul cuvânt din care începe simbolul credinței este cuvântul „Cred”. Observați precizarea că această acțiune (verbul „a crede”) este la singular. Cred, nu credem. Foarte frumos, foarte important. Acest lucru indică că acceptarea religiei e o chestiune personală, conștientă, liberă, fără constrângere. Și totodată fără egoism sau mândrie, pentru că nu pronunțăm și cu vântul „eu”, „eu cred”.
Și încă un comentariu la cuvântul "Eu cred". Existența lui Dumnezeu este atât de evidentă încât necredința în El este un păcat. Dar, în același timp, existența lui Dumnezeu este atât de tainică, încât credința în El este o virtute. Pe această limită este construit tot creștinismul.
Faptul că viziunea noastră ortodoxă începe cu cuvântul "cred" este un semn al unei înalte culturi filosofice. Un astrolog va spune „eu știu”. O persoană puțin erudită va spune „da, în satul nostru toată lumea face asta”.
Cunoașterea creștină despre Dumnezeu este o cunoaștere revelată, adică descoperită de Dumnezeu mai întâi prin prooroci, sfinți și drepți din Vechiul Testament, apoi desăvârșit prin Iisus Hristos, apoi prin Duhul Sfânt revărsat în apostoli și alți sfinți. Pe de altă parte, mistic, Hristos însuși își ascunde divinitatea. Dacă Hristos ar fi umblat pe pământ în strălucirea luminii ca pe Tabor, așa cum a fost în timpul schimbării la față, nimeni nu ar fi îndrăznit să-l biciuie și să-L răstignească, dar nici sacrificiul Său ispășitor n-ar fi fost. În acest tâmplar-Iisus nu poți vedea pe Creatorul universului, dacă El nu s-ar descoperi. După cum spune Apostolilor: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales”. De aceia credința este mai întâi darul lui Dumnezeu pentru om și apoi darul omului pentru Dumnezeu. Și aceasta este un motiv serios pentru a nu condamna pe cei care nu au capacitatea de a înțelege chemarea lui Dumnezeu. Prin aceasta trebuie să respectăm liberatea lui Dumnezeu și planul Său pentru fiecare om, dar și liberatea omului, care singur își alege, care va fi relația lui față de Dumnezeu.
Acum, despre ce crede creștinul ortodox. „Cred într-Unul”. Nu „într-un Dumnezeu” dintr-o mie, ci „într-Unul”, adică Unicul. Este un cuvânt care unește majoritatea religiilor lumii. Oriunde unde s-a născut gândirea religioasă și filosofică, fie că este vorba despre Egiptul antic, sau India sau China sau Grecia, peste tot oamenii au ajuns la concluzia că, toată diversitatea fenomenelor lumii au o cauză comună, un principiu comun, o singură divinitate.
Creștinii în acest sens nu sunt o excepție. Aceasta este o trăsătură în care Ortodoxia este într-adevăr legată de alte religii. Dar ... mai departe fiecare cuvânt al Crezului va fi în conformitate cu instrucțiunile lui Michelangelo. Adică, pentru a face o statuie, trebuie să luați un bloc de piatră și să tăiați tot ce e de prisos. Așa și Crezul cu fiecare cuvânt nou, el va stabili o nouă delimitare mai clară ortodoxă.
Și prima specificare trece deja în următorul cuvânt „Cred într-Unul Dumnezeu". Anume în Dumnezeu, nu într-o divinitate. Aceasta este o delimitare foarte clară în lumea religiilor, care separă religiile panteiste și teiste. Pentru panteism, Dumnezeu nu este o persoană. Acolo Dumnezeu este Legea fizică, substanța, energia, mama natură, materia și altele asemenea.
Pentru creștini, este foarte important că Dumnezeu este o persoană. Persoana posedă cea mai importantă calitate a conștiinței de sine. Prin urmare, creștinul crede într-un Dumnezeu, care creează conștient lumea. Dumnezeul nostru nu este un Brahman – impersonal, care se mișcă ca într-un vis creând universul.
Următorul cuvânt este „Tatăl”. „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl”. Aceasta este o declarație foarte scandaloasă a creștinismului. Este foarte îndrăzneț să te consideri printre copiii Creatorului universului. Din această cauză criticii păgâni îi disprețuiau pe creștini pentru această declarație. De exemplu, filosoful anticreștin Celsus (sec.II) compara rugăciunile creștinilor cu broaștele, care orăcăind, naiv creadeau că zeii aduc ploaie pe pământ, doar ca să nu se usuce bâltoaca lor (PSB 09, Origen - Contra lui Celsus). Cum sunteți voi copiii Absolutului? Nu poți să te rogi Absolutului. Din depărtarea lui nici nu ne vede. Trebuie să ne rugăm doar spiritelor locale. În cazuri extreme, la Logosul planetar, care nu este decât un sergent în ierarhia cosmică.
Creștinii se adresează anume acestui Creator al întregului univers și văd un tată în El. Și se adresează la El pentru orice fleac. Ajută-mă, Doamne, să scot cartofii. Ce este grădina bunicii dintr-un sat uitat parcă de lume, comparat la scara universală? Prin astfel de rugăciuni ne exprimăm nu doar credința în Dumnezeu, ci mai ales încrederea în Dumnezeu. De aceia nu spunem „cred despre Dumnezeu”, ci „Cred într-Unul Dumnezeu”. E o diferență mare.
Creștinii au o relație specială cu Dumnezeu. Noi, suntem ca și copiii președintelui sau ai împăratului, la care miniștrii vin cu prudență. Tatăl este cel care nu-și pedepsește copilul pentru prima cană spartă. Tatăl este mereu în căutarea unui mod de a-și justifica copilul. De aceea, așa cum a scris sfântul Teofan Zăvorâtul: „Lucrarea lui Dumnezeu este să ierte și să miluiască”. Și chiar și la Judecata de Apoi, Dumnezeu nu va căuta ceva pentru care trebuie să fim condamnați, ci pentru ca să ne justifice.
Următorul cuvânt al Simbolului de Credință este Atotțiitorul (atotputernicul, παντοκρατορέσ). În primul rând, este o un răspuns celor care sugerează că Dumnezeu este „conștiința mea”. Dar creștinii spun că nu. Dumnezeu este mult mai mult decât conștiința voastră. Acesta este Cel Atotputernic. Dumnezeu nu este doar o lege morală. El este Cel care conduce lumea.
Un om care crede că Dumnezeu este în sufletul său, se condamnă la un monolog fără speranță. Aceasta este o părută auto-satisfacere. El va rămâne mereu singur cu sufletul său decăzut. El nu se va întâlni niciodată cu celălalt. Acesta este un mod plictisitor, non-creativ. Cu aceasta Crezul nostru nu este de acord din primele cuvinte.
Cel mai simplu exemplu este atunci când refuzăm copilului nostru să mănânce a șasea ciocolată. În ochii copilului părem fasciști în uniformă. Dar părintele nu vrea rău copilului, ci binele. În mod similar, Dumnezeu nu ne îndeplinește toate capriciile. Și deseori ne distruge visele, dar numai pentru a ne crește.
Un alt aspect al cuvântului. Dacă cred cu adevărat în Dumnezeu ca Atotțiitorul, scuip pe Satana. Aceasta se face în timpul pregătirii pentru botez, care începe cu întoarcerea spre apus, iar preotul vă spune „suflați și scuipați pe Satana”. Acest lucru indică faptul că părăsiți speranța, că diavolul vă va ajuta eventual, când cineva merge la vrăjitori, descântători etc. Cu Satana, relația ta este ruinată pentru totdeauna. Fii sigur că nu te va ierta niciodată pentru asta.
Cearta noastră cu satana se aseamănă cam așa. Dacă doi copii se poreclesc, iar lângă unul este mama, atunci cel cu mamă, simțindu-se protejat îi zice celuilalt: „Fedea cu șleapca roasă”. Iar după asta se ascunde după fusta mamei. Așa și noi suntem. Scuipăm pe Satana și apoi ne ascundem în spatele Mamei - Bisericii. Ne întoarcem cu spatele la Satana și-I spunem lui Hristos: „Mă unesc cu Tine, Hristoase”, adică mă asociez, mă asemăn cu Iisus Hristos.
Când vorbim despre Dumnezeu Atotțiitorul, este important pentru noi să știm că El este Proniatorul.
Următorul cuvânt al Crezului este „Făcătorul” sau „Creatorul”. Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul... În greacă acest cuvânt sună uimitor "ποετύσ" - un poet. Poetul crează poezie, ordonează cuvintele, face armonia literelor. Deci, Domnul nostru face același lucru: crează, scrie legi fizice, astronomice, ordonează, face armonie, echilibru etc.
Ce este important pentru noi aici? Faptul că lumea este într-adevăr creată (făcută), nu este generată (născută). În continuare, în textul Crezului, veți vedea că acestea sunt antonime "născut, nu făcut". În gândirea păgână, lumea creată este emanația lui Dumnezeu, ca razele soarelui. Pentru noi, nu. Hristos este Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu, și nu Cosmosul.
Aceasta înseamnă că relația dintre lume și Dumnezeu este aceeași ca și între poet și poezia sa, ca dintre autor și cartea sa. După citirea cărții, vă faceți o idee despre autor. Dar această carte nu este autorul însuși. Dacă rupeți o pagină dintr-o carte, acest lucru nu înseamnă că ați cauzat vătămarea corporală autorului. Autorul nu locuiește în carte, în materie.
Dacă întâlniți în cărți, ziare, reviste, expresia „mama-natură”, să știți că e un cuvânt păgân și ateist, nu creștinesc. Dumnezeu este creatorul lumii, nu natura, nu maimuța.
Dumnezeu a creat lumea noastră, i-a dat legi, dar El a rămas în afara acestor legi. Pentru noi înseamnă mult. Deoarece Dumnezeu este Creatorul, atunci El este Cel care este mai presus de toate legile lumii.
Mai departe. "... Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor". În concepția lumii păgâne în spatele fiecărui fenomen era un zeu separat. Pentru noi Dumnezeu este unicul. El a făcut cele vizibile și invizibile, adică lumea pe care o vedem, dar și cea nevăzută – cea a îngerilor, dar din care s-au separat demonii și și-au făcut secta lor.
Dacă vă aduceți aminte, principalii rivali al creștinilor în primele secole erau gnosticii. Așa cum și noi avem rivali pe sectari. Ei învățău că materia, lumea, trupul poartă răul în sine. A fost nevoie ca creștinii des să reproducă cuvintele sfântului apostol Pavel "Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" Creștinismul privește cu ochi buni la materialitatea omului. Lumea materială este, de asemenea, de la Dumnezeu.
va urma...
tradus de preot Alexandru Stratan, cu adaos și omiteri
de aici: https://azbyka.ru/katehizacija/tri-podgotovitelnye-besedy-k-tainstvu-kreshheniya.shtml
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu