28 noiembrie 2020
Rugăciunea în post
Odată, un bătrân a fost întrebat:
- Părinte! Învață-mă cea mai puternică rugăciune pentru că începe postul Nașterii Domnului
Pentru că mă rog, mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe și postul și aș vrea să am inima liniștită.
Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns:
- Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri.
Și s-au rugat - fiecare cât a putut mai bine.
Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare.
S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc.
Apoi aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme.
Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic.
Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu.
Când cel care a găsit barca a vrut să urce în ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el.
Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt:
„De ce, indiferent ce i-am cerut lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție nu?”
Celălalt a răspuns:
„Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut ! Pentru că în toată această vreme i-am cerut doar un singur lucru:
Să te ajute pe tine !"
Cea mai puternică rugăciune în post este Iubirea aproapelui !
Fii bun și vei avea pe Dumnezeu în inimă !
Post binecuvantat tuturor !
Vă rog să mă pomeniți în rugăciune !
Seară cu inimă bună !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu