25 iulie 2025

DE CE NU ESTE VOIE SĂ JUCĂM CĂRȚI


Cărțile de joc sunt asociate cu batjocorirea creștinismului și constituie un instrument direct de comunicare a omului cu demonii. Toate cele patru simboluri din pachetul de cărți nu închipuie altceva decât Crucea lui Hristos și alte obiecte sfinte cinstite de creștini. Aruncând nepăsător cărțile pe masă în timpul jocurilor precum „fazanul” sau „prostul”, mulți oameni, fără să-și dea seama, pângăresc sfințeniile creștine.

Simbolul „treflă” (frunza trifoiului) este o blasfemie a cărționarilor îndrăciți asupra Crucii lui Hristos. În tradiția iudaică, „treif” înseamnă necurat. Astfel, simbolul „cruce” (treflă), care batjocorește crucea Domnului, este desemnat cu un cuvânt ce exprimă disprețul evreiesc față de cruce.

Simbolul „pică” batjocorește sulița evanghelică. După cum Domnul a prevestit străpungerea Sa prin gura profetului Zaharia: „vor privi la Cel pe care L-au străpuns”, așa s-a și întâmplat: „unul dintre ostași (Longhin) I-a străpuns coasta cu o suliță”.

Simbolul „cupă” (inimă roșie) batjocorește buretele din Evanghelie (pus pe o trestie), care a atins buzele Mântuitorului. După cum a fost prevestit de Hristos prin gura regelui și profetului David: „mi-au dat fiere spre hrană și, în setea mea, m-au adăpat cu oțet”, așa s-a împlinit: „unul dintre ei a luat un burete, l-a umplut cu oțet, l-a pus pe o trestie și I-a dat să bea”.

Simbolul „romb” (caro) batjocorește cuiele de fier, pătrate și zimțate, cu care au fost pironite mâinile și picioarele Mântuitorului pe lemnul Crucii. După cum Domnul a profețit despre răstignirea Sa prin gura psalmistului David: „străpuns-au mâinile Mele și picioarele Mele”, așa s-a împlinit. Apostolul Toma a spus: „dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”, dar apoi „a crezut, pentru că a văzut”.

21 iulie 2025

Sărbători și obiceiuri populare cu origine păgână sau superstițioasă

Acestea NU sunt sărbători creștine și NU sunt aprobate de Biserică:

  1. Joile Oprite*/ Joile după Paști – considerate periculoase dacă se muncește în acele zile.
  2. Măcinicii / 9 Martie – obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin este complet străin duhului creștin.
  3. Drăgaica*2 – sărbătoare agrară legată de zeița recoltei, cu dansuri și ritualuri.
  4. Paparuda *3 – invocarea ploii prin dansuri și incantații, reminiscențe precreștine.
  5. Sânzienele (24 iunie) *4 – confundate cu Nașterea sf. Ioan Botezătorul; practici de ghicit, vrăji de dragoste, asocierea cu o plantă ce înflorește în această perioadă.
  6. Filipii (în noiembrie) – „zile oprite de la muncă”, pentru „a nu se supăra lupii”, reminiscență mitologică.
  7. Chirică Șchiopul – zi „de frică” în calendarul popular.
  8. Circovii de iarnă / de vară – temeri legate de boală și vrăji.
  9. Ilie Pălie, Foca, Pantelimon Călătorul – interpretări deformate ale unor sfinți reali, folosiți în context superstițios.
  10. Rogojinarul / Răpotinul / Zilele Babei Dochia – legende care nu au nimic în comun cu Evanghelia.
  11. Noaptea de Anul Nou cu „ursul” sau „capra” – jocuri cu caracter păgân, mascate sub pretext de tradiție.

16 iulie 2025

ZECE RECOMANDĂRI PENTRU BĂRBAŢI - Parintele Iosif Vatopedinul 10

1. Într-o căsnicie, dragostea trebuie să vină, îndeosebi dinspre bărbat spre femeie. Acest lucru l-a făcut şi Hristos faţă de Biserica Sa. S-a dat pe Sine Însuşi ca să o facă slăvită. 

2. Bărbatul să nu înceteze să-i arate soţiei dragostea sa, precum şi faptul că toata truda şi toată strădania lui au un singur scop: ca ea să fie fericită. 

3. Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme. 

4. Bărbatul, care este cap familiei, să nu trădeze dragostea şi legătura cu soţia, deoarece diavolul şi slujitorii lui nu vor înceta niciodată să-i războiască, pentru a lovi însăşi rădăcina vieţii. 

5. Bărbatul „Să trăiască în înţelepciune cu femeia sa, ca fiind făptură mai slabă”, (1Pt. 3,7). Asta înseamnă că înstrăinarea femeii se vindecă prin iubire şi prin delicateţe, nu prin dojană şi mânie. 

21 mai 2025

21 mai /8 - sfântul Ioan Teologul (cu video tematice)

21 mai ( 8 ), Biserica Ortodoxă face pomenirea sfântului Ioan Evanghelistul și Teologul. În rândul sfinților care au fost aproape de Mântuitorul Iisus Hristos, un loc deosebit îl ocupă Sfântul Apostol, Evanghelist și Teolog Ioan, supranumit „ucenicul iubirii”. Biserica îl prăznuiește de două ori pe an – la 8/21 mai, ziua mutării lui la Domnul, și la 26/9 septembrie/octombrie, când se face pomenirea minunii ce a avut loc la mormântul său: o pulbere dătătoare de tămăduiri ieșea din țărâna care-i acoperea trupul, semn că harul dumnezeiesc rămâne și după moarte în cei care au fost plini de Duhul Sfânt. 

Cine a fost Sfântul Ioan? Sfântul Ioan a fost fiul lui Zevedeu și al Salomeei și fratele mai mic al lui Iacov. Amândoi au fost chemați de Hristos de la mrejele pescuitului și au devenit ucenici apropiați ai Domnului.

20 mai 2025

De ce trebuie să credem în Hristos? - din seria de cateheze: inițiere pentru Botez (II)

Mulți oameni spun: „Cred în Dumnezeu”. Dar când îi întrebi cine este acest Dumnezeu și ce înseamnă credința lor în viața de zi cu zi, răspunsurile sunt adesea amestecate cu superstiții, idei populare sau concepții personale, fără legătură cu Evanghelia sau cu Biserica.

Însă creștinismul ne învață clar: nu este suficient să crezi într-o putere superioară sau într-un „dumnezeu” necunoscut. Trebuie să credem în Dumnezeul cel viu, Care S-a descoperit în Sfânta Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să credem în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, care s-a întrupat și ne-a învățat calea mântuirii. Să credem în Duhul Sfânt, care pe toate le desăvârșește.

1. Credința în existența lui Dumnezeu nu este suficientă

Nu este greu să admiți existența unei Ființe supreme. Ordinea creației, frumusețea naturii, complexitatea ființei umane sunt dovezi evidente ale unui Creator. Dar această credință nu este suficientă pentru mântuire.

Apostolul Iacov spune: „Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar și demonii cred și se cutremură.” (Iacov 2,19). Așadar, și diavolii cred că Dumnezeu există – dar nu fac voia Lui.

Credința adevărată trebuie să ducă la o viață nouă, trăită în ascultare de Dumnezeu. 

19 mai 2025

Câteva motive pentru care la orice biserică trebuie să existe un panou informativ

Într-o lume tot mai grăbită, în care oamenii caută repere clare și informații precise, Biserica este chemată nu doar să lumineze duhovnicește, ci și să comunice mai eficient cu credincioșii. Un mijloc simplu și eficient este panoul informativ, un element aparent banal, dar de mare folos pentru viața parohială. Iată câteva motive pentru care orice biserică ar trebui să aibă un astfel de panou:

  • Informarea clară a credincioșilor
Un panou informativ afișează orarul slujbelor, evenimentele speciale, programele catehetice și alte anunțuri utile. Pot fi afișate QR-cod sau URL scurtat, iar vizitatorii le pot scana cu telefonul mobil. Astfel, oamenii știu când să vină și ce se întâmplă în comunitatea și în Eparhia lor.

2 aprilie 2025

Introducere pentru un curs de lecții de pregătire la Botez (I)


Foarte des preoții nu prezintă un curs catehetic din lipsă de interes din partea părinților și a nașilor. Așa s-a ajuns că creștinii nu au niciun fel de cunoștințe despre ce înseamnă acest lucru, în ce condiții trebuie să fie primit acest sacrament al Bisericii? Ce trebuie să știe o persoană despre Botez în special, dar și despre credința creștină în general.

Din păcate, mulți din părinți și nași botează mai mult din obișnuință decât din credință. De asemenea, nu știu aproape nimic despre ce se întâmplă prin acestă taină a Botezului. Ce trebuie să facă mai departe?

Răspunsurile la aceste și multe alte întrebări sunt necesare pentru fiecare persoană care dorește să primească Botezul, precum și pentru nașii lor, care își asumă o mare responsabilitate morală, având datoria în fața propriei conștiințe de a fi fideli lui Hristos, mai ales atunci când fac promisiuni (înaintea lui Dumnezeu) în numele copiilor care nu înțeleg nimic.

Este bine și frumos ca toate acestea să cunoască nașii până la primirea acestei sfinte Taine (mari și cerești), precum și pentru cei care se ocupă de activități catehetice și misionare. Pentru că acest eveniment, al Botezului, are loc, atât în Cer, cât și pe pământ. 

Pentru că învățătura de credință este cuprinsă în linii generale în Crez, vom încerca să dezvoltăm fiecare articol. (va urma...)