Astăzi, 28 octombrie 2022, am participat la o masă rotundă în Palatul Mitropolitan, în privința presei ortodoxe online. Cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea portalului ortodox.md „Moldova Ortodoxă”, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și cu participarea a mai bine de patruzeci de invitați, la Palatul Mitropolitan a avutloc o întrunire festivă dedicată acestei importante realizări de mediatizare a conținutului Ortodox în online-ul autohton.
În cuvântul său de salut, Întâistătătorul a mulțumit tuturor celor prezenți pentru truda depusă întru promovarea Adevărului Evanghelic, subliniind în acest sens în mod special realizările obținute de-a lungul celor zece ani de activitate pe ortodox.md prin aportul și dăruirea autorilor care își împărtășesc gândurile pe acest portal. Înaltpreasfinția Sa a subliniat la acest capitol eforturile Prot. Mitr. Mihail Bortă, cel care în calitate de redactor-șef al acestei resurse media are grijă ca mesajul credinței să fie adresat către un public cât mai larg, atât în cuprinsul țării, cât și peste hotarele ei.


Vineri, 14 octombrie 2022, cînd plinătatea Bisericii Ortodoxe amintește sărbătoarea Acoperemântul Maicii Domnului, creștinii ortodocși din parohia Izvoare, raionul Fălești, își sărbătorește Ocrotitoarea cerească – pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, cu al cărei omofor ne acoperă pe noi. Dis-de-dimineață clopotele bisericii și-au chemat creștinii cu flori în mână, să onoreze cu prezența sfânta Liturghie. La sfânta slujbă a participat exemplar primarul localității – domnul Sergiu Strechi, împreună cu soția sa Mariana. La invitația parohului bisericii








