Cred în Dumnezeu, dar nu merg la biserică, nu merg la slujbă, nu cred în popi.

Cei care declară „eu cred în Dumnezeu, dar nu merg la biserică, nu merg la slujbă, nu cred în popi” sunt departe de credinţă, de Dumnezeu, de semeni. Viaţa religioasă a creştinului ortodox, preot (slujitor) sau credincios trebuie să fie centrată pe Sfânta Liturghie şi nu pe alte pelerinaje, dezlegări sau rânduieli mai mult sau mai puţin improvizate. Rugăciunea comunitară a Sfintei Liturghii are rolul de a întări unirea cu Dumnezeu şi cu semenii.

Cei care declară „eu cred în Dumnezeu, dar nu merg la biserică, nu merg la slujbă, nu cred în popi” sunt departe de credinţă, de Dumnezeu, de semeni. Această situare a lor în afara Bisericii şi a Liturghiei le demască mândria şi egoismul personal, răzvrătirea şi comoditatea care le împietresc sufletul.

De asemenea, creştinul participant la slujbele bisericii nu trebuie să fie creştin doar duminica, doar când e în biserică (deşi nici aici nu-şi leapădă relele năravuri, ca de exemplu judecata şi bârfirea altora), ci toată viaţa. Eliminarea păcatelor din comportamentul cotidian trebuie considerată un proces permanent, o luptă continuă cu omul cel vechi (al păcatului) şi o afirmare a vieţii şi luminii lui Hristos.

Extras din Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale? Un răspuns ortodox, Ed. Sophia, Bucureşti, 2004, pag. 46