2 decembrie 2012

Anul 2013 este declarat în Eparhia de Bălţi şi Făleşti anul comemorativ al sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena


Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti, înştiinţăm clerul şi poporul din cuprinsul Eparhiei noastre, că anul 2013 va fi anul comemorativ al sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena. Hotărârea vine în urma propunerii din partea unor preoţi activi atât din cadrul Mitropoliei, cât şi din cel al Eparhiei noastre. Din motive obiective s-a luat această decizie, întrucît în anul 2013 se împlinesc 1700 de ani de când sfântul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Mediolan în anul 313, prin care Biserica a ieşit din catacombe la suprafaţă, au început să se construiască biserici noi, a fost pusă spre cinstire sfânta Cruce, iar propovăduirea Evangheliei nu mai întâlnea atâtea obstacole. Încă un argument în favoarea luării acestei decizii este că, catedrala unde cel mai des slujeşte Prea Sfinţitul Marchel, are ca hram anume pe aceşti ocrotitori cereşti – pe sfinţii întocmai cu apostolii Constantin şi Elena.
Această decizie nu va fi una doar parafată, ci ea se va realiza prin măsuri practice misionare, printre care menţionăm următoarele obiective: