Definiţie. Vecernia reprezină o grupare de rugăciuni, care se citesc sau se cântă în biserică seara.
Cuvântul vecernie provine de la cuvântul de origine slavă “vecer”, care înseamnă seară. Este lauda bisericească cu care se începe serviciul divin public al fiecărei zile liturgice. Aceasta pentru că ziua liturgică începe de seara (conform Facere 1,5).
Scopul ei este să aducem lui Dumnezeu mulţumire pentru ziua care a trecut şi să-I cerem ajutorul pentru petrecerea în pace a nopţii care se apropie. Prin aceste rugăciuni de seară urmăm exemplul lui Iisus Hristos, care obişnuia să se roage seara (Mt. 26,36-44; Luca 6,12). Acelaşi obicei, de a se ruga în special seara şi dimineaţa, îl întâlnim la mulţi sfinţi.
Timpul săvârşirii vecerniei cel mai fregvent este sâmbătă seara variind între orele 16:00 – 18:00, dar şi în ajunul sărbătorilor.
Semnificaţia principală a vecerniei este Vechiul Testament. Ea simbolizeză şi aminteşte de vremea dinainte de venirea Mântuitorului.
Rânduiala.
1. Formula de binecuvântare de la începutul vecerniei (Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor) arată că, în epoca de început a istoriei mântuirii, pe care o reprezită această slujbă, omenirea nu ştia altceva despre Dumnezeu decât că El există şi că e Unul singur. Caracterul nedesăvârşit al revelaţiei din acele îndepărtate vremuri este simbolizat şi prin faptul că, la începutul slujbei, se deschide numai dvera (perdeaua uşilor împărăteşti), pe când uşile împăprăteşti rămân închise, închipuind astfel cunoaşterea nedesluşită şi vagă, pe care lumea o avea atunci despre Dumnezeu şi care se întemeia mai mult pe amintirea revelaţiei primordiale, de la creaţie. Preotul dă binecuvântarea de început, din altar, deaoarece altarul bisericii închipuie cerul sau paradisul, iar preotul îi închipuie acum pe oameni, în timpul cât erau în rai, înainte de căderea lor în păcat.
2. Psalmul 103 ne vorbeşte despre creaţia, frumuseţea şi armonia celor făcute de Dumnezeu şi când toate câte făcuse Dumnezeu erau “foarte bune” (Facere 1,31). Ieşirea preotului din altar şi rămânerea lui în faţa uşilor împărăteşti închise, unde citeşte (în taină) 7 rugăciuni simbolizează alungarea din rai a primilor oameni, după căderea lor în păcat.
3. Ectenia mare. Preotul simbolizează acum omenirea de dinainte de venirea Mântuitorului, implorând mila dumnezeiască în faţa porţilor zăvorâte ale cerului.
4. Urmează cântarea “Fericit bărbatul” compusă din versete alese ale psalmilor 1, 2 şi 3, care reprezintă fericrea raiului, pierdută de omenire pentru neascultarea de porunca Domnului.
5. Catisma de rând, cuprinde câţiva psalmi, reprezintă perioada de pregătire a omenirii pentru venirea lui Mesia cu ajutorul poruncilor din Legea Veche, dar şi a învăţăturilor de la patriarhi şi proopoci.
6. Doamne strigat-am… este o cântare din psalmul 140, 1-2. El exprimă starea de rătăcire şi de deznădejde a omului despărţit de Dumnezeu, precum şi idea de pocăinţă.
7. Cădirea de la “Doamne strigat-am” şi în timpul cântării psalmilor 141,129,116, este simbolul văzut al rugăciunii noastre. Aşa cum se înalţă fumul de tămâie, cerem ca şi rugăciunile noastre să se înalţe la Cer, precum cântă David: “să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”. Este o reminiscienţă a ritualului iudaic, prin care se împlinea porunca dată de Dumnezeu lui Moise de a se aduce ofrandă de tămâiere seara şi dimineaţa.
8. Vohodul sau intrarea cu cadelniţa prin uşile împărăteşti simbolizează întreaga Revelaţie divină a Vechiului Testament. Aceasta ne sugerează că Dumnezeu n-a părăsit omenirea, ci S-a descoperit, le-a dat porunci şi profeţii despre venirea în lume a unui Mântuitor, Care va deschide din nou uşile Raiului.
9. Lumină lină este o cântare compusă de Sf. Mc. Antinoghen (16 iulie) şi este închinată laudei Sfintei Treimi. Purtarea sfeşnicului indică prezenţa Mântuitorului în mijlocul nostru, Care S-a identificat ca “lumina lumii” (Ioan 8,12). Aces ritual se aseamănă cu scoaterea focului haric din sfântul Mormânt al Domnului din Ierusalim la paşti.
10. Paremiile sunt lecturi din Vechiul Testament, care se citesc doar la vecernie.
11. Ectenia întreită este rugăciunea stăruitoare (Matei 15,22; Luca 11,9. 18,1)
12. Învredniceşte-ne, Doamne este cântarea cea mai reprezintativă a acestei slujbe.
13. Ectenia cererilor începe cu cuvintele „Să plinim rugăciunea noastră cea de seară Domnului”. Este o înşiruire de cereri şi se sfârşesc cu rugăciunea plecării capului, care înseamnă smerirea noastră, adică supunerea noastră voii lui Dumnezeu.
14. Stihoavna este citită sâmbătă seara din cartea numită Octoih.
15. Acum slobozeşte este rugăciunea dreptului Simeon (Luca 2,29-32). Strana îl cântă. Reprezintă sfârşitul Vechiului Testament.
16. Troparele se cântă.
17. Otpustul este încheierea vecerniei.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu